Jador a fost eliminat de la Survivor, însă nu din cauza performanțelor slabe de pe traseu sau a vreunei nominalizări din partea unui coleg. Artistul părăsește competiția, iar anunțul l-a făcut să sufere.
Jador a fost eliminat de la Survivor, după consiliul de urgență. Daniel Pavel a fost cel care a făcut anunțul, spunând că manelistul are probleme grave de sănătate.
„În această seară, din motive bine întemeiate și dincolo de orice contestare, concurentul care părăsește competiția este Jador”, a anunțat Daniel Pavel.
Jador a spus că și-ar fi dorit să rămână în competiție pentru toți susținătorii lui. Artistul a mai spus că a crezut că nu va fi atât de greu.
„Mulțumesc Kanal d că m-ați invitat la acest show. Am crezut că e o joacă de copii și nu va fi așa greu.
Este cel mai greu show la care am participat vreodată. Mi-am dorit să fiu aici, am luptat cât am putut, m-au iubit oamenii. Prima oară când m-am accidentat am rămas pentru oamenii care mă iubesc. Ei mi-au dat de mâncare, mi-au făcut părinții mândri de mine. M-au ridicat de la Ionuț la Jador.
Dumnezeu mi-a îndeplinit tot ce mi-am dorit. Sper că aici am rămas cel mai iubit, eu trăiesc din iubirea oamenilor, ei m-au făcut ce sunt, ei mi-au potolit foamea, că era foame mare la mine acasă.
M-am luptat cu bărbați, nu am fost atât de praf, m-am descurcat. Am fost cu niște campioni mondiali în echipa mea și fotbaliști. Să mă ierte toți că am greșit, că am gură mare, dar nu țin în suflet nicio răutate”, a spus Jador.
Cântărețul a făcut și declarații emoționante, spunând că momentele în care nu a avut mâncare sau a avut foarte puțină l-a făcut să își aducă aminte de copilărie.
„Cea mai importantă lecție pentru mine a fost că stăteam în baracă jos, desculț, și gătea Majda și îmi aminteam de copilăria mea, cum stăteam cu frații mei în jurul sobei și mâncam borș si a doua porție nu mai era, nici acasă nici aici. Asta e lecția pe care am învățat-o, oricine ai fi, poți oricând să cazi jos. Sunt pregătit să fiu sărac din nou oricând. Mulțumesc oamenilor că mă iubesc, niciodată nu o să uit de unde am plecat. Eu sunt Ionuț, nu sunt Jador ”, a mai spus fostul concurent.
Jador a vorbit despre accidentările sale și a mărturisit că, la un moment dat, lua o mulțime de pastile, fără să știe măcar pentru ce sunt.
„Mi-am rupt dintele, piciorul, spatele stomacul. Luam pastile cu pumnul și nu știam pentru ce sunt. Am fost cel mai bolnăvicios de aici. A fost minunat. Dacă eu m-am accidentat, înseamnă că trebuie să câștige unul care chiar are nevoie”, a continuat el.