Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au devenit pentru prima dată părinți în urmă cu o lună, iar acum soția matinalului a făcut publică prima imagine cu fiul cuplului, pe nume Luca Tiago.
Gabriela Prisăcariu își ține la curent fanii cu tot ce face, postând pe Instagram și un clip haios în care încerca să îl învețe pe Luca Tiago să pronunțe cuvântul ”mama”. ”Shhh, să nu afle Dani”, a notat vedeta în dreptul imaginilor. Prin urmare, în clip, fanii au putut să observe pentru prima oară cum arată băiețelul lui Dani Oțil și al Gabrielei. Din imaginea publicată în galeria foto a articolului se poate vedea că micuțul seamănă leit cu mama sa.
De altfel, și Dani Oțil își ține la curent fanii constant cu tot ce se întâmplă în viața lui de tătic. Spre exemplu, în ediția de ieri a emisiunii Neatza cu Răzvan și Dani, matinalul a dezvăluit ce anume îi face micuțul în fiecare seară.
”Dani: Câți specialisti de crescut copii sunt în România? (…) Mi-a zis doamna doctor că bebelușul că poate să facă pipi și în situație de stres și în situație de confort. Înainte de băiță, bebelușul îmi aplică un jet, iar eu sunt la bustul gol că știu ce mă așteaptă.
Până la barbă mă ia… Mi-a zis un prieten că la fel o să se întâmple și când o să îl întrebi la ce ora vine acasă…. Lasă, Răzvane, că la azil o să stăm în același pat. O să ne ținem de cald. O sa fac eu pe tine și tu pe mine.
Răzvan: Eu o să scap mai repede, am fost mai precoce.
Dani: Soacra mea a zis că vrea ca bebelușul să se facă popa, iar după ancheta Recorder i s-a intărit ideea. Și bunica mea voia ca eu sa fiu popă.
Ristei: Si cum ii ziceți acum bebelușului? ”Micul Alb”? Că eu, unul, nu aș putea să îi zic așa la al meu…” a fost dialogul haios din ediția de azi de la Neatza cu Răzvan și Dani, de joi, 14 octombrie.
În plus, cu toate că mai este destul timp până atunci, Dani Oțil se vizualizează pe sine în postura de a-și duce copilul la grădiniță. Se pare că i s-a spus că va fi un tătic foarte hot atunci, fapt care l-a făcut să glumească pe tema asta.
”Mi s-a zis că sunt mult mișto de când am bebeluș, chiar dacă arăt la fel. Am înțeles că atunci când mă voi duce să-l iau de la grădiniță, voi fi și mai sexy. Deci, mi-am pregătit niște ținute… Irinel Columbeanu în cea mai bună perioadă a lui vestimentară va fi lapte praf”, a declarat Dani, în direct, la Neatza cu Răzvan și Dani, într-una dintre edițiile precedente.