Fulgy, fiul rebel al artiștilor Ioniță și Viorica de la Clejani, și-a manifestat dorința de a se concentra pe muzică, după problemele grave avute cu legea, din cauza substanțelor interzise. Ioniță de la Clejani ne-a vorbit, cu entuziasm, despre planurile băiatului, care studiază în Dubai: ”Are bursă, a dat probe de aptitudini muzicale, a intrat printre primii!”, susține Ioniță de la Clejani, în exclusivitate pentru Playtech Știri. Am aflat și din ce vrea să câștige bani frumoși Margherita, sora lui Fulgy, și ea cu un trecut nonconformist.
Despre studiile muzicale, de perfecționare, ale lui Fulgy, dar și despre aspirațiile acestuia, ne-a vorbit Ioniță de la Clejani, în exclusivitate pentru Playtech Știri:
”Despre fiul meu s-a scris numai de rău, dar nu mulți știu că el este un muzician foarte talentat, a studiat pian și chitară clasică, are numeroase premii muzicale, în lume, de excelență. Se află în prezent în Dubai, la un prestigios institut, unde se va perfecționa în domeniul video, film, muzică de film.
Vrea să lucreze în această zonă, să devină unul dintre cei mai buni din lume. Fulgy are auz absolut, a trăit și a învățat de la mari muzicieni. Cursurile durează trei ani, va locui acolo, în acest timp. Viorica se bucură enorm, mai ales că a fost alegerea lui să plece în Dubai”.
Ioniță de la Clejani ne-a mai menționat că Fulgy este și bursier, fiind catalogat drept unul dintre cei mai buni cursanți, în acest institut de prestigiu din Dubai, unde sunt admiși doar cei mai talentați tineri muzicieni:
”A dat examen, de aptitudini muzicale, este unul dintre cei mai buni. Cât costă cursurile? El este bursier, așa că nu noi plătim, dacă mai are nevoie de niște bani, îl vom ajuta, desigur, în rest are totul asigurat.
Este nevoie în lumea muzicală de oameni buni, ca el, iar el este unul dintre ei”, a mai menționat Ioniță de la Clejani, în exclusivitate pentru Playtech Știri.
Dar și Margherita, fata Clejanilor, s-a cumințit după ce a condus mașina sub influența substanțelor interzise. Pentru fapta sa, instanța a decis, anul trecut, ca ea să plătească o amendă penală de 40.000 de lei. Iar pentru o perioadă de 3 ani nu are voie să se urce la volan. Ioniță de la Clejani ne-a dezvăluit și ce planuri de viitor are sora lui Fulgy, care, de altfel, este și o bună solistă, moștenind talentul vocal al Vioricăi, vestita ei mamă:
”Margherita a învățat la facultatea de comunicare și jurnalism, are și un master, vrea să lucreze în lumea afacerilor, în marketing. A avut un magazin de haine, pe Calea Victoriei, pe care l-a închis în pandemie, dar va continua să lucreze în această zonă. Nu va colabora cu Fulgy, fratele ei, fiecare este pe drumul lui, în viață”, ne-a mai menționat Ioniță de la Clejani, în exclusivitate pentru Playtech Știri.
Fulgy a vorbit cu sinceritate, într-un interviu televizat, despre problemele cu care s-a confruntat, despre necazurile aduse părinților. Viorica și Ioniță de la Clejani au făcut însă tot posibilul să-l țină departe de viciile care i-au distrus ani din viață și uite că, în cele din urmă, au și reușit să-l readucă pe calea cea bună:
”Am renunțat la absolut orice viciu în viața mea. Am fost la o clinică în Spania, unde am stat o lună și jumătate. Am plătit acolo 80.000 de euro, ca să-mi schimb stilul de viață. Nu îndemn pe nimeni de pe fața pământului ăsta să se drogheze. Dacă consumați droguri, vă consumați fericirea. Nimeni și nimic nu m-a făcut să mă schimb. Creierul nostru e un calculator, e logică, nu e nevoie de viruși în el. Trebuie reînnoit, lucrat la el”, a fost declarația lui Fulgy, pentru Antena Stars.