03 apr. 2020 | 15:09

Președintele unui stat a ordonat ca cei care nu respectă carantina să fie împușcați

Știri generale
Președintele unui stat a ordonat ca cei care nu respectă carantina să fie împușcați
„Dacă îmi faci probleme, te bag în mormânt“

Cu toate că în țara noastră măsurile impuse de autorități pentru a preveni răspândirea virusului temut nu sunt dintre cele mai drastice, existând încă persoane care nu au înțeles pe deplin gravitatea situației, nu peste tot este la fel de bine. Făcând o comparație cu situația din alte țări, în România cei care nu respectă prevederile ordonanțelor militare, riscă cel mult o amendă usturătoare, asta în cazul în care nu scapă doar cu un avertisment. Însă, există o țară în care președintele a ordonat împușcarea cetățenilor care nu respectă carantina.

„Mort. Dacă îmi faci probleme, te bag în mormânt!“

Președintele filipinez, Rodrigo Duterte, a ordonat forțelor de ordine împușcarea, în scopul uciderii acelora dintre cetățeni care nu se supun măsurilor impuse de autorități în privința carantinei.

„Nu am nicio îndoială. Ordinele mele sunt pentru poliţie şi armată, dacă există probleme sau apare o situaţia în care oamenii se ceartă şi viaţa (reprezentanţilor forţelor de ordine – n.r.) este în pericol, trageţi pentru a ucide“, a declarat peşedintele Filipinelor.

Avertismentul șefului statului filipinez, dat în ziua în care cca. 20 de persoane din cartierul San Roque, din Manila, au ieșit în stradă să protesteze, fără a deține autorizație, a fost următorul:

„Mort. Dacă îmi faci probleme, te bag în mormânt“, a amenințat Duterte.

„Voi ordona să fiţi arestaţi!“

Șeful statului filipinez a acuzat grupuri civile de stânga că instigă la proteste, și, totodată, le-a amenințat cu arestul.

Preşedintele Filipinelor, Rodrigo Duterte

Preşedintele Filipinelor, Rodrigo Duterte

„Stângiştilor, voi nu sunteţi Guvernul. Nu mai provocaţi probleme şi tulburări pentru că, până se încheie epidemia, voi ordona să fiţi arestaţi!“, este o altă amenințare din parte lui Rodrigo Duterte, care a primit din partea Congresului pentru a combate pandemia, „puteri speciale“.

O adevărată problemă cu care se confruntă milioane de persoane din cartierele sărace ale țării (printre care se numără și Manila), ca urmare a izolării și a normelor stricte de carantină, este faptul că aceștia nu au cum să își procure hrana nesesară supraviețuirii de pe o zi pe alta.

 

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Cum se denunțau vecinii unii pe alții la Securitate:„Aflându-se în casă, cu ușa deschisă, s-a exprimat într-un mod imposibil de reprodus la adresa tov. Ceaușescu“
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
O mai ții minte pe Esmeralda? Au trecut 27 de ani de la rolul care a făcut-o celebră pe actrița Leticia Calderon, iar viața ei a bătut orice telenovelă! Cum arată azi, la 56 de ani, frumoasa actriță / FOTO
Unica.ro
Doliu la Hollywood. Un actor din Workaholics a murit
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
Se dă lege pentru toți posesorii auto. Aparatul din mașină care va deveni total interzis
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
O SUTĂ de MII de PENSIONARI primesc MAI MULȚI BANI! SE întâmplă la FINAL de 2024
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Rezultate Loto azi, 22 decembrie 2024. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro