Preşedintele Klaus Iohannis a semnat chiar acum legea care prevede un ajutor cuprins între 250 şi 710 lei, bani ce vor putea fi folosiţi de către părinţii cu copii preşcolari, pentru angajarea unei bone.
Preşedintele României Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea care prevede că părinţii vor putea beneficia, din partea autoritaţilor locale, de un ajutor financiar în valoare de 250-710 lei pentru fiecare copil de vârstă preşcolară, în vederea angajării unei bone.
Proiectul de lege a fost adoptat în data de 12 martie de Camera Deputatilor şi va intra în vigoare la 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României.
Cuantumul ajutorului pentru bonă va oscila în funcţie de venitul net pe mebrru de familie. Cu cât venitul va fi mai mic, cu atât ajutorul va fi mai mare, în valoarea stabilită de lege.
Ajutorul financiar pentru părinţi se va acorda în fiecare lună, pentru fiecare copil de vârstă preşcolară, în functie de nivelul veniturilor nete lunare pe membru de familie, după cum se arată:
a) Pana la 2.100 lei – 710 lei;
b) De la 2.101 lei pana la 2.500 lei – 550 lei;
c) De la 2.501 lei pana la 3.000 lei – 390 lei;
d) De la 3.001 lei pana la 3.500 lei – 250 lei.
De acest ajutor pot beneficia persoanele care au in intretinere copii de varsta prescolara, ale caror venituri sunt de pana la 3.500 lei pe membru de familie si care se afla in una din urmatoarele situatii:
a) Este parintele la care copilul locuieste in mod statornic;
b) Are calitatea de reprezentant legal al copilului si se ocupa de cresterea si ingrijirea acestuia;
c) Este persoana desemnata de parinte pentru intretinerea copilului, pe perioada absentei parintilor, conform prevederilor art. 104 2 din Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
Potrivit legii, ajutorul financiar pentru părinţii care vor să angajeze bone pentru copiii preşcolari se acordă în limita fondurilor bugetare anuale aprobate cu aceasta destinaţie în bugetul local.
„Pentru acordarea ajutorului financiar prevazut de prezenta lege, autoritatile administratiei publice locale aproba, prin hotarare a consiliului local, metodologia de aplicare, in functie de specificul local, hotarare emisa in termen de 45 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentului articol” se arata in lege.