Originile prăjiturii cu morcov sunt contestate. Există o rețetă engleză, publicată în 1591, care include elemente comune desertului modern. Acum, ea se prepară peste tot și mulți cetățeni ai lumii o consideră un deliciu. În România, se prepară cu precădere în post, fiindcă ține bine locul unui dulce atunci când calendarul ortodox nu ne permite să mâncăm proteine animale.
Mulți specialiști culinari sunt de părere că prăjitura cu morcovi provine din unele budinci de morcovi consumate de europeni în Evul Mediu, când zahărul și îndulcitorii aveau un preț mare, iar oamenii foloseau morcovi ca înlocuitor pentru a da gust dulce.
În volumul doi din cartea ”L’art du cuisinier” (1814), Antoine Beauvilliers, fost bucătar al lui Ludovic al XVI-lea, a inclus o rețetă pentru un ”Gâteau de Carottes”, care a fost copiată în multe alte cărți de bucate. În 1824, Beauvilliers publicase la Londra o versiune în limba engleză a cărții sale de bucate, care include o rețetă pentru ”Torturi cu morcovi” într-o traducere literală a rețetei sale anterioare.
Aprinde cuptorul la 180 de grade Celsius și pregătește o tavă de 18/27 cm. Pune în ea hârtie de copt. Amestecă într-un castron morcovul ras cu uleiul, zahărul și apa, apoi omogenizează bine. Cerne făina împreună cu praful de copt, sarea și scorțișoara și adaugă toate ingredientele uscate peste compoziția de morcov.
Amestecă energic până ce toate alimentele se întrepătrund, apoi pune aluatul obținut în tavă și dă-o la cuptor pentru aproximativ 40 de minute sau în funcție de cum coace cuptorul. Oricum, clar este că trebuie să treacă testul scobitorii. Dacă o vâri în aluat și iese umedă, prăjitura nu este gata, dar dacă iese uscată, trebuie să o iei din cuptor.
Când s-a răcit, taie-o în bucăți de dimensiunea dorită și toarnă peste ele ciocolată neagră topită în prealabil în baie de aburi. Pentru a face acest pas mai confortabil, te poți ajuta de un grătar pentru prăjituri, în dedesubtul căreia să pui o farfurie, pentru ca ciocolată să aibă unde se scurge.