Prăjitura cu gutui – o minune a toamnei. 4 rețete alese pentru acest desert
Printre cele mai de seamă fructe ale toamnei se numără și gutuile. Aceste nu doar că încântă cu aspectul și gustul, dar au și variate beneficii pentru organism. Indiferent de modalitatea de preparare, atât crude, coapte, uscate, cât și fierte, își păstrează proprietățile și își arată efectele asupra organismului.
Pentru gospodinele care vor să își impresioneze membrii familiei, am pregătit câteva rețete care vor fi pe placul tuturor. Începând de la cele mai simple, până la cele mai complicate, cu siguranță câteva dintre aceste rețete vor fi îndrăgite chiar și de pretențioși.
-
Gutui coapte cu miere
Timpul de gătire al gutuilor este de 60 de minte. După ce se spală și se curăță, se taie în jumătate. Se așază apoi în tavă și pe fiecare dintre ele se pune un cuișor pentru gust. În mijloc se adaugă o linguriță de miere, puțină scorțișoară și bucățică de unt. La final se adaugă o linguriță de zahăr peste. În tavă se pune puțină apă și se bagă gutuile la cuptor. Din când în când se stropesc cu sucul din tavă. Se servesc reci.
-
Tarta cu gutui
Ingrediente pentru preparare: 175g făină, 100g unt, 50ml apă, 3 gutui mari 2 linguri de zahăr, 1 zahăr vanilat, 2 linguri de făină, zahăr pudră pentru decor.
Mod de preparare: Se amestecă făina, untul, sarea și o lingură de zahăr. După ce se amestecă bine, se adaugă apa până se face un aluat elastic. Apoi se lasă la odihnit.
Între timp se prepară gutuile, se taie în felii subțiri. Se amestecă apoi gutuile tăiate cu zahărul și cele 2 linguri de făină. În forma de tartă, unsă în prealabil cu puțin unt, se pune aluatul de tară, se așază feliile de gutui și se dă la cuptorul încălzit. Tava se lasă la cuptor aproximativ 40 de minute. După ce se răcește, se pudrează cu zahăr și se servește.
-
Sufleu de gutui
Pentru acest preparat timpul de preparare este de 30 de minute. Pentru acesta avem nevoie de: 2 gutui potrivite ca mărime, 2 albușuri, 4 linguri de zahăr, unt pentru uns, coajă de lămâie și un praf de sare.
Mod de preparare:
Se spală foarte bine gutuile, se curăță de semințe și se taie felii subțiri. Se pun apoi la fiert cu zahărul. Când au fiert suficient de bine, se lasă la răcit și se fac piure cu blenderul. Se pregătesc formele de sufleu, se ung cu unt. Între timp să bat albușurile spumă cu zahărul și cu praful de sare și se adaugă peste piureul de gutui deja rece. Se adaugă coaja de lămâie și se amestecă cu grijă. Se pun apoi la cuptor pentru 30 de minute, după care se pudrează cu zahăr.
-
Plăcintă cu gutui
Pentru această rețetă este nevoie de: un pachet de foi de plăcintă, 1kg de gutui, o pară, 250g zahăr, 100ml ulei, 20g zahăr pudră, 1 plic de zahăr vanilat, 2 linguri de stafide, 50g miez de nucă, esență de rom.
Mod de preparare:
Se curăță gutuile și se dau pe răzătoare, iar para se curăță și se taie cubulețe. Într-o cratiță se adaugă fructele la foc mic, peste care se pune zahărul și zahărul vanilat. După ce s-a înmuiat, se adaugă nuca zdrobită, esența de rom, stafidele și se amestecă bine.
Se întind pe masa două foi de plăcintă, se stropesc cu ulei, supă care se pun una peste alta. Se adaugă o parte din umplutură și se rulează, dar nu foarte strâns. Se așază apoi rulourile în tava deja unsă cu ulei și se unge si plăcinta, de asemenea. Pe deasupra se pun felii de mandarină și nuci, după care se baga la cuptorul preîncălzit pentru 35-40 de minute. Temperatura trebuie să fie medie pentru a se rumeni frumos. După ce se răcorește, se pudrează cu zahăr pudră.
Poftă bună!