Sunt mai bine de 120 de zile de cânt Rusia a invadat Ucraina. Occidentul îl numește război în toată regula, în timp ce Vladimir Putin și apropiații săi se referă la „operațiune militară specială”. Un consilier rus și general rezervist al liderului de la Kremlin a cerut ca Londra să fie prima eliberată de arme nucleare atunci când începe Al Treilea Război Mondial. Membru al Comisiei de Apărare a Parlamentului Rus, deputatul Andrey Gurulyov (54 de ani) a pledat și pentru ca rușii să invadeze țările NATO din Marea Baltică.
Apropiat al președintelui rus Vladimir Putin și membru al Dumei de Stat, Andrey Gurulyov a spus televiziunii de stat că Moscova ar trebui să invadeze țările baltice, pentru a asigura aprovizionarea cu exclava Kaliningrad. Potrivit acestuia, nu există altă modalitate de a împiedica Occidentul să blocheze regiunea rusă. Un astfel de atac ar declanșa clauza a cincea a NATO privind securitatea reciprocă și ar putea aprinde un conflict pe scară largă.
Andrey Gurulyov, general rezervist, a cerut ca Londra să fie bombardată prima cu arme nucleare, atunci când izbucnește Al Treilea Război Mondial. Deputatul RUS, în vârstă de 54 de ani, membru al Comisiei de Apărare a Parlamentului Rus, s-a exprimat în favoarea invadării țărilor NATO din Marea Baltică.
„Vom distruge o grămadă de sateliți spațiali inamici în timpul primei operațiuni aeriene”, a spus Gurulyov, care reprezintă principalul partid pro-Putin, Rusia Unită.
De asemenea, politicianul rus a avertizat că Londra va fi bombardată prima în cel de-Al Treilea Război Mondial. Andrey Gurulyov a arătat care ar fi etapele atacului.
„Vom distruge întreg grupul de sateliți spațiali ai inamicului în timpul primei operațiuni aeriene. Nimănui nu-i va păsa dacă sunt americani sau britanici, noi i-am considera pe toți ca fiind din NATO. În al doilea rând, vom elimina întregul sistem de apărare antirachetă, peste tot și 100%”, a afirmat deputatul. „În al treilea rând, cu siguranță nu vom începe de la Varșovia, Paris sau Berlin. Prima care va fi lovită va fi Londra. Este cât se poate de clar că amenințarea pentru lume vine din partea anglo-saxonilor”, a adăugat Gurulyov.
Săptămâna trecută, Lituania a blocat transportul feroviar de marfă și a insistat să respecte sancțiunile internaționale, dar acest lucru a stârnit indignare la Moscova. Generalul-locotenent rus a susținut că planul pentru așa-numitul coridor Suvalovski a fost o capcană occidentală. Strategia lui preferată este să preia controlul asupra Lituaniei și asupra statelor baltice Letonia și Estonia. Acestea au făcut parte din Imperiului Rus, dar s-au desprins de URSS în urmă cu trei decenii.