Brigitte și Florin Pastramă riscă pușcăria pentru vânzarea măștilor contrafăcute. Iată ce profit au făcut cei doi din această afacere.
Afacerea ilegală cu măști a lui Brigitte și Florin Pastramă s-a dovedit a fi una păguboasă din toate punctele de vedere, notează Wowbiz.ro. Astfel că cei doi nu s-au îmbogățit cu aceste măști ”de firmă”, ci dimpotrivă. În loc să producă finanțe, soții Pastramă s-au înglodat în datorii.
Amintim că în a doua parte a anului trecut, Brigitte și Florin Pastramă au lansat un site pe care puneau la vânzare măști de protecție ce aveau însemnele unor branduri renumite. Această afacere a fost promovat-o agresiv, iar ca să crească vânzările, produsele au ajuns și pe cel mai mare site de retail din țara noastră.
Însă, la finele anului trecut, firma lui Brigitte a rămas cu un profit destul de slab. Astfel, Mondo Kids Expert SRL, firma care comercializa măștile, a avut în 2020 o cifră de afaceri de 374.730 lei, la jumătatea anului 2020. Profitul a fost și el la jumătate, adică 85.202 lei (17.000 de euro), în timp ce datoriile firmei au ajuns la peste un milion de lei.
Potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor, la data bilanțului anual, firma avea de recuperat creanțe de 423.049 lei și mai avea în conturi numai 8.937 lei. Iar asta în condițiile în care Brigitte operează pe această firmă și un loc de joacă care este situat în zona Floreasca.
În prezent, Brigitte și Florin Pastramă riscă să ajungă în spatele gratiilor între 3 luni și 3 ani, iar într-un caz mai fericit, ei pot să plătească o amendă care poate ajunge la 150.000 de lei.
Însă aceeași firmă deținută de Brigitte Pastramă mai este implicată într-un proces cu celebrul designer Philipp Plein. Astfel, germanul s-a plâns autorităților române că Brigitte a comercializat fără acord produse ce poartă sigla lui, într-un magazin de lux dintr-un centru comercial din Capitală.
Într-o primă fază, lui Brigitte i s-a interzis să mai comercializeze sau să mai expună produsele lui Plein, măcar până la o decizie finală a instenței privind acest caz.
De amintit este că Brigitte Pastramă a mai avut probleme cu legea, la începutul anilor 2000, când a stat chiar doi ani în spatele gratiilor pentru tâlhărie. Atunci ea a fost acuzată că și-a agresat doi angajați pe care îi bănuia că au furat de la firma ei.