11 oct. 2021 | 17:40

Pensionarii din România care au energie electrică gratuit. Trebuie să îndeplinească două condiții

Social
Pensionarii din România care au energie electrică gratuit. Trebuie să îndeplinească două condiții
Pensionarii din România care au energie electrică gratuit

Ce pensionari din țara noastră beneficiază de energie electrică în mod gratuit și ce condiții trebuie să îndeplinească aceștia. Iată ce s-a stabilit în anul 2003 prin HG 1041.

Pensionarii din România care au energie electrică gratuit

Azi, Asociaţia Energia Inteligentă a amintit că există o anumită categorie de pensionari care beneficiază de gratuitate pentru o cotă din energia electrică consumată anual. Astfel, în urmă cu opt ani, prin HG 1041 s-a stabilit că persoanele pensionate din unităţi care au apartinut fostului Minister al Energiei Electrice, Regiei Autonome de Electricitate „Renel”, Companiei Naţionale de Electricitate – S.A. beneficiaza de o cotă de energie electrică gratuită de 1.200 kWh/an, ce acoperă nivelul de consum al unui apartament care nu foloseşte energie pentru încălzire sau preparare apă caldă menajeră.

Facilitatea se acordă numai pentru consumul casnic, dar şi dacă persoanele care au activat în domeniul energetic îndeplinesc cumulativ urmatoarele condiţii:

  • fie s-au pensionat până la data de 30 septembrie 2000 din unităţi care au aparţinut fostului Minister al Energiei Electrice, Regiei Autonome de Electricitate „Renel”, Companiei Naţionale de Electricitate – S.A. şi s-au desprins din acestea, prin acte normative;
  • la data pensionarii, persoanele acestea trebuie să aibă o vechime în aceste unităţi de minimum 15 ani, până la data desprinderii din fostul Minister al Energiei Electrice, Regia Autonoma de Electricitate „Renel”, Compania Naţionala de Electricitate – S.A.

Aceste drepturi se mai acordau, de asemenea, și persoanelor pensionate din activitatea nucleara dacă s-au pensionat anterior datei de 1 august 1998, data reorganizării Regiei Autonome de Electricitate „Renel”.

Cine mai beneficiază de aceste facilități

De facilităţile care sunt prevăzute de HG 1041/2003 mai beneficiază şi:

  • fie soţia sau soţul titularului de drept al contractului de furnizare a energiei electrice, decedat, până la recăsătorire, dacă titularul de drept a lucrat în fostul Minister al Energiei Electrice, Regiei Autonome de Electricitate „Renel”, Companiei Naţionale de Electricitate – S.A. pentru o perioade de minimum 20 de ani şi dacă facilitatile erau prevăzute în contractele colective;
  • fie pensionarii de invaliditate gradul I şi II, dacă la data pensionării îndeplinesc condiţiile de vechime, pensionarii care au fost disponibilizaţi în urma unor măsuri de concediere colectivă şi care, ulterior, s-au pensionat fără a se mai fi încadrat în munca până la data pensionarii, dacă îndeplinesc condiţiile de vechime persoanele pensionate după data de 30 septembrie 2000 din societăţile care s-au desprins prin acte normative din cadrul fostului Minister al Energiei Electrice, fostei Regii Autonome de Electricitate ”Renel”, Companiei Naţionale de Electricitate – S.A. şi, ulterior acestora, prin programe de restructurare, reorganizare ori privatizare, dacă societăţile respective aveau prevăzute pentru angajatii lor astfel de facilităţi prin contractele colective de muncă.
Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
O zodie va trece printr-o lecție karmică intensă la final de 2024, care îi va aduce multă suferință. Se va afla la răscrucea destinului, va fi nevoită să-și confrunte greșelile din trecut și să plătească pentru ele
Click.ro
Influencerul Makaveli, amenințări din Parlament cu limbaj suburban: „Ascundeți-vă soțiile”
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cât costă pantofii de lux pe care îi poartă Marcel Ciolacu. Au garanție pe viață!! 'Am două perechi... Ai lui Grindeanu sunt identici. Nu port alți pantofi'
Unica.ro
Crăciun. Zodii care își fac un tatuaj anul viitor. Își doreau de multă vreme
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
Se montează obligatoriu pe mașini. Ordin pentru 2025. Nu mai poți circula după 21 februarie
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
Anunț privind PENSIILE din 2025! Cum se MAJOREAZĂ de FAPT
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a găsit-o
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro