24 sept. 2018 | 11:56

Parlamentul, la „dietă”: legea care reduce numărul, adoptată de Senat

Politică
Parlamentul, la „dietă”: legea care reduce numărul, adoptată de Senat

Numărul parlamentarilor români ar putea, în sfârșit, să scadă, iar inițiativa este pregătită inclusiv printr-un cadru legal. O spune liderul PMP Eugen Tomac.

Îți mai amintești când s-a pus problema reducerii numărului parlamentarilor pentru că avem exagerat de mulți și doar câțiva reprezintă voința populară? A trecut destul de mult timp de atunci, aproape că pare o veșnicie, dar ideea n-a dispărut, chiar dacă în toți acești ani au continuat să intre în Parlament numeroase persoane care doar doresc să aibă un venit mare.

Liderul Partidului Mișcarea Populară (PMP) Eugen Tomac a publicat pe Facebook, pe 24 septembrie, un presupus document legislativ care ar demonstra că Parlamentul ar putea fi pus puțin la „dietă”, adică se va reduce numărul parlamentarilor la 300 de membri.

În plus, se pare că acest proiect legislativ a fost deja votat “tacit” de către Senat. N-au vrut să atragă atenția asupra unor detalii „neesențiale”, dar au votat, pentru că n-au avut încotro.

„Senatul României a adoptat reducerea numărului de parlamentari la 300. Inițiativa legislativă a PMP privind reducerea numărului de parlamentari la 300 a fost adoptată tacit de către Senat. În plină campanie pentru un nou referendum, iată că este posibil să punem în aplicare rezultatul referendumului din 2009 privind reducerea numărului de parlamenntari la 300. Chiar dacă tacit, chiar dacă atât de târziu”, a scris Eugen Tomac pe pagina sa de Facebook.

Liderul PMP critică atitudinea coaliției PSD-ALDE și ne pune în vedere să fim atenția la următoarea mișcare pe care o va face după referendumul din 6 – 7 octombrie:

„Actuala putere are acum ocazia de a demonstra că nu doar mimează preocuparea față de respectarea voinței poporului exprimată prin referendum, ci chiar o face. Corect ar fi ca săptămâna viitoare să avem pe ordinea de zi, în plenul Camerei Deputaților, această inițiativă legislativă pentru a da votul final pentru adoptarea acesteia. Abia atunci vor fi credibili în mesajele pe care le transmit zilele acestea referitoare la referendumul convocat pentru 6-7 octombrie”, a mai adăugat Tomac.

Parteneri
Divorț neașteptat în lumea mondenă. O cunoscută artistă de muzică populară s-a despărțit în secret
Redactia.ro
Destinația superbă din Grecia, supranumită și „Insula Apocalipsei”, care se află în topul celor mai bune locuri pentru vacanță în 2025. Puțini români au ajuns aici
Click.ro
Românii, obligați să își recicleze hainele vechi. Ministrul Fechet a explicat ce trebuie să facem cu ele
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Imaginile pe care Roxana Nemeș le-ar vrea uitate! Cum s-a fotografiat pe vremea când se iubea cu Radu Groza, impresarul ei / FOTO
Unica.ro
Sebastian Stan și Demi Moore, câștigători la Globurile de Aur
EVZ.ro
DeSanto, prima reacție după conflictul cu Jador: „Iubiți pe cine nu trebuie”. Cum a răspuns când a fost întrebat de banii pe care ar trebui să-i dea manelistului
Spynews
Lovitură imensă pentru Călin Georgescu. Nu-l mai poate scăpa nimeni. S-a aflat adevărul
Capital.ro
WOW, ce palat! Cum arată vila din Pipera a familiei Borcea. Imagini de Crăciun cu gemenele și frățiorul Milan. Prințesele lui Borcea sunt ca două păpuși
Avantaje
VIITORUL PREȘEDINTE al ROMÂNIEI! RĂSTURNARE TOTALĂ după ULTIMUL SONDAJ
Mediaflux
Dubaiul e mai mic decât Bucureștiul! Gabi Bădălău, suspicios de aproape de Daria, fosta lui Bodi, cea cu care a înșelat-o pe Bianca! Disperat să îi atragă atenția vedetei?
Spynews.ro
Zodiile care vor avea 5 ani plini de noroc, începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă a lor: succes uriaș, mai ales financiar, călătorii în străinătate
Realitatea.net
Cum a reușit un avion să decoleze în 2025 și să aterizeze în 2024. Cum a fost posibil să se întâmple așa ceva. Care e explicația
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro