15 aug. 2019 | 17:00

Parada online de Ziua Marinei 2019. VIDEO cu evenimentul de la Constanța

News
Parada online de Ziua Marinei 2019. VIDEO cu evenimentul de la Constanța
Video parada Ziua Marinei 2019 de la Constanța.

Spectacolul naval de amploare de Ziua Marinei Române, prezentat de mii de marinari militari, zeci de nave, aeronave şi ambarcaţiuni, a început la Constanţa. Participă preşedintele Klaus Iohannis şi ministru al Apărării, Gabriel Leş.

Pentru marcarea Zilei Marinei Române, sunt planificate festivităţi în Constanţa, unde se estimează participarea a aproximativ 20.000 de persoane, în Brăila, cu aproximativ 10.000 de participanţi, şi în Galaţi, circa 5.000 de persoane, la fel ca în localitatea Mangalia.

VIDEO cu parada organizată de Ziua Marinei de la Constanța

Mii de marinari militari, zeci de nave, aeronave și ambarcațiuni vor participa astăzi, joi, 15 august, la cel mai mare spectacol naval pe care Forțele Navale Române îl organizează, an de an, în România.

La Constanța, festivitățile au început la ora 9.55, odată cu sosirea președintelui Klaus Iohannis, pe faleza din fața Comandamentului Flotei, prin ridicarea Pavilionului, geacului și a Marelui Pavoaz, la bordul navelor militare, concomitent cu intonarea Imnului de Stat al României și cu salutul cu cele 21 de salve de tun, conform tradiției marinărești.

Iohannis a susținut tradiționalul discurs al președintelui care deschide festivitățile de Ziua Marinei. Șeful Statului a amintit realizările pe care le-a reușit România, dar și neajunsurile pe care le mai avem de făcut și obiectivele țării în ceea ce privește dotarea Armatei.

”Marea Neagră și întreaga sa regiune au o importanță strategică deosebită nu numai pentru țara noastră, dar și pentru întregul spațiu euroatlantic. Securitatea acestei zone, marcate de provocări complexe și în continuă schimbare, este vitală în asigurarea securității noastre, a tuturor. Pentru descurajarea actelor ostile în regiunea Mării Negre avem nevoie, în continuare, de o abordare cuprinzătoare, coerentă și coordonată, la toate nivelurile, inclusiv politic, abordare care să acopere, pe lângă domeniul militar, și aspecte privind domeniile economic, transport, energie, mediu și, foarte important, reziliența societății”, și-a început președintele Iohannis discursul.

După alocuțiunile persoanelor oficiale, Zeul Neptun și-a făcut apariția din largul mării, pentru a da startul demonstrațiilor, iar drapelele României, NATO și Uniunii Europene au fost purtate în semn de salut, de trei scafandri parașutiști lansați din elicoptere și de trei ambarcațiuni rapide.

Demonstrații pe mare, Ziua Marinei 2019, Constanța.

Live Stream paradă Ziua Marinei 2029, Constanța.

Mii de oameni s-au adunat pe faleza din Portul Constanța, unde au început festivitățile de Ziua Marinei.

Siguranța publicului de pe faleză va fi asigurată cu aproximativ 3.600 de unități de muniție de manevră, calibre cuprinse între 5,45 și 100 mm.

Militarii americani și italieni vor fi reprezentanți de câte un detașament de militari în Garda de Onoare, iar distrugătorul USS „Porter” va fi prezent în dispozitivul fix de pe mare, alături de celelalte nave militare românești, și aeronavele italiene Eurofighter vor asigura anumite secvențe de luptă aeriene.

Parteneri
BEC I-A RESPINS CANDIDATURA Nu o sa fie pe listele de la PREZIDENTIALE
Redactia.ro
Zodiile care vor avea parte de un val uriaș de noroc în următorii doi ani și jumătate. O perioadă de belșug și fericire pentru acești nativi. Leii, recompense pe toate planurile
Click.ro
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
În urmă cu 3 luni, regretata astroloagă Minerva, care a murit azi, la 66 de ani, dezvăluia ce a descoperit în astrograma lui Călin Georgescu. „M-a pus pe gânduri”. Îngrijorată, femeia a mers imediat și i-a povestit prietenei ei, Camelia Pătrășcanu
Unica.ro
Europa, tot mai aproape de război. Decizie de ultimă oră
EVZ.ro
Costel Biju își însoară băiatul! Cine îi va fi naș băiatului artistului / VIDEO
Spynews
Cel mai mare actor a murit. Toți românii l-au iubit: Un adevărat geniu cu suflet cald
Capital.ro
Doamne, cum arată noua casă a Iuliei Albu! A fost reședința ziaristului Pamfil Șeicaru. Vedeta a cumpărat un întreg etaj al imobilului istoric, iar imaginile sunt senzaționale. Merită 1.200.000 de euro?
Avantaje
Precizare de la BEC! Termenul în care trebuie să se pronunțe pentru înregistrarea sau respingerea înregistrării unei candidaturi
Mediaflux
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Spynews.ro
Ce spune Doinița Oancea despre relația de cuplu. Concurenta Te cunosc de undeva nu vorbește des despre iubitul ei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro