Cea de-a 117-a ediție a Festivalului Mării, organizată de Statul Major al Forțelor Navale, cu prilejul aniversării Zilei Marinei Române, are loc pe 15 august, în șase orașe din țară. Sărbătorită pentru prima dată în 15 august 1902, la Constanța, ziua comunității navale românești a cunoscut de-a lungul timpului o dezvoltare semnificativă. Evenimentele sunt dedicate tuturor celor care și-au legat destinul de întinderile albastre ale apelor.
Toate activitățile din acest an, desfășurate în Constanța, Mangalia, Tulcea, Brăila, Galați și București, sunt dedicate navei-școală „Mircea”, „Ambasador onorific în serviciul României”, cu prilejul împlinirii a 80 de ani de la intrarea în serviciul Marinei Militare Române. Programul general al evenimentelor de pe 15 august este prezentat mai jos, pentru fiecare localitate în parte.
Joi, 15 august, cu prilejul Zilei Marinei Române, în intervalul orar 9.45-12.30, publicul prezent pe faleza din Constanța va asista la cel mai mare exercițiu naval organizat în România.
Acesta va fi urmat, până la ora 15.00, în Portul Turistic Tomis, de numeroase jocuri marinărești.
Pe faleza din fața Comandamentului Flotei, între orele 20.00-21.00, vor răsuna acordurile Muzicii Militare a Forțelor Navale, după care seara se va încheia cu retragerea cu torțe a marinarilor militari pe traseul Poarta 1 (Portul Constanța) – faleza Cazinoului – Comandamentul Flotei – Str. Remus Opreanu – Piața Ovidiu și retur, până la Comandamentul Flotei, timp în care va avea loc și un spectacol inedit de lansare de lampioane de la bordul navelor militare ancorate în apropierea falezei.
Joi, 15 august, între orele 09.45-14.00, în Portul Turistic Mangalia, se desfășoară Exercițiul demonstrativ „Forțele Navale Române 19”, urmat de jocuri și concursuri marinărești, iar, de la ora 20.00, în Portul Turistic Mangalia, Regimentul 30 Gardă „Mihai Viteazu” va susține un spectacol pentru cei prezenți.
Retragerea cu torțe, executată, între orele 21.00-22.00, pe traseul Farul Genovez – faleză – Aleea Teilor – Primăria Municipiului Mangalia – Cercul Militar – Școala de Aplicație a Forțelor Navale „Viceamiral Constantin Bălescu”, va încheia seria momentelor aniversare.
Joi, 15 august, orele 09.45-13.00, publicul din municipiul Tulcea va putea urmări Exercițiul Naval Întrunit „Forțele Navale Române 19”. La acesta, vor participa structuri ale Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu”, ale Forțelor Aeriene Române, precum și structuri ale Inspectoratului Județean de Jandarmi, Inspectoratului de Poliție Județean, Poliția de Frontieră, Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență, Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării și ale Serviciului Român de Informații.
Demonstrațiile militare vor fi încheiate cu o paradă navală și cu tradiționalele jocuri și concursuri marinărești.
Exercițiul Naval Întrunit „Forțele Navale Române 19” planificat joi, 15 august, între orele 09.00-13.00.
Joi, 15 august, orele 18.00-19.30, marinarii militari vor prezenta publicului gălățean exercițiul demonstrativ dedicat Zilei Marinei Române.
În Parcul Regele Mihai I (Herăstrău), zona debarcader, Forțele Navale Române organizează joi, 15 august, de la ora 08.45, o ceremonie militară și religioasă prilejuită de Ziua Marinei Române.