22 oct. 2021 | 18:57

Panică la botezul fiului lui Culiţă Sterp: “Cred că s-a speriat toată lumea”

Monden
Panică la botezul fiului lui Culiţă Sterp: “Cred că s-a speriat toată lumea”
Panică la botezul fiului lui Culiţă Sterp

Culiță Sterp și-a creștinat băiețelul, iar la eveniment au luat parte și foști concurenți de la Survivor, dar nu numai. Iubitul Marilenei Cuciurean, fostă concurentă ”Survivor”, a spus ce anume s-a întâmplat la botezul micuțului Milan și de ce s-au panicat unii dintre cei prezenți la eveniment.

De ce a fost panică la botezul fiului lui Culiţă Sterp

Așadar, Andrei Ciobanu a spus în ce anume a constat momentul de ”panică” de la botezul fiului lui Culiță Sterp.

„A fost un moment care m-a panicat foarte tare, la ortodocși se bagă copilul în apă fără să îi pună mâna la gură. L-au băgat în cristelniță cu totul, cred că s-a speriat toată lumea. Dar părintele a motivat că așa se face și fiecare își face meseria cum știe mai bine.

Bine că nu s-a întâmplat nimic. Culiță a avut emoții de la biserică până la final. L-am văzut cu ochii în lacrimi și în timp ce cântau unii artiști, erau versuri care l-au emoționat atât de tare, încât îi dădeau lacrimile.

A plâns pentru el, pentru familia lor. Asta e cea mai mare artă a unor artiști.”, a declarat Andrei Ciobanu pentru Wowbiz.ro.

Un botez de lux

Iubitul Marilenei de la Survivor România a spus că petrecerea botezului a fost una de lux și a fost pusă la punct până la cel mai mic detaliu. Distracția a fost asigurată de artiști precum The Rose, Bogdan de la Ploiești sau Tzancă Uraganu, dar nici Culiță nu a stat până la urmă departe de microfon.

”A fost cel mai tare botez la care noi am participat vreodată, a fost distracție de la început până la final, nu cred că a fost o persoană care să nu se simtă bine. A fost pe lux și opulență, au avut de toate, tot ce trebuia, bar, mâncare, a investit mult.

Dar cred că cei mai mulți bani s-au aruncat la artiști, la un moment dat plecau cu plasele pline cu bani. Au fost în total patru trupe, patru artiști, Theo Rose, Bogdan de la Ploiești, Tzanca Uraganu, un solist care s-a ocupat de partea de final și are o voce incredibilă.

Culiță a spus de la început că nu o să cânte, dar nu s-a putut abține, au fost foarte mulți prieteni care l-au rugat să cânte, pentru că lumea îl iubește. Lumea a vrut să-l audă cântând și a cântat doar o strofă.”, a mai spus Andrei Ciobanu, pentru sursa citată.

Parteneri
Cine este soția lui Mihai Gâdea. Agatha Kundri este discretă în ceea ce privește viața sa
Redactia.ro
Povestea de dragoste care a declanşat „scandalul secolului XX” la Hollywood. Ingrid Bergman și-a părăsit familia pentru Roberto Rossellini
Click.ro
Bătaie între jandarmi într-un restaurant din București. Unul dintre ei a ajuns în comă la spital
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Imaginile momentului. Cum s-a afișat fiica Ralucăi Moianu cu soțul ei. Mara a uimit pe toată lumea când a anunțat că e gravidă la 19 ani, cu un bărbat mai în vârstă
Unica.ro
Vremuri de coșmar pentru români. Sărăcia bate la ușă
EVZ.ro
Ce beneficii pentru sănătate are laptele de bivoliță. De ce ar trebui să îl consumi mai des 
Spynews
Călin Georgescu a promis! Anunț pentru toți românii: Vă garantez că...
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
RUSIA AMENINȚĂ DIRECT MOLDOVA! PERICOLUL este URIAȘ
Mediaflux
Alimentele care îți reglează glicemia. Vei observa o îmbunătățire majoră
Spynews.ro
Doi concurenți au ajuns la eliminare, la Chefi la cuțite. Cine a fost salvat cu amuleta și cine a ieșit
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro