Încă din primele zile ale pandemiei, mulți au avut convingerea că, în fapt, totul este generat de așa-zisele elite globale prin conspirații. Mulți îl văd ca vinovat pe miliardarul Bill Gates. Mai multe sondaje de opinie, inclusiv cel realizat de INSCOP, și preluat de Digi24, arată exact aceleași convingeri ale scepticilor. Că este, sau nu, o conspirație mondială, cert este că toată această situație a creat adevărate crize. Și vorbim aici de la crizele medicale, sociale, și până la cele economice. Lumea nu va mai fi la fel, atunci când această pandemie se va sfârși.
În ultimul an, o proporție din ce în ce mai mare din traficul de pe site-uri a fost determinată de termeni de căutare destul de ciudați, inclusiv „Bill Gates depopulare”, ”Agenda 2030 pentru controlul populației” și „vaccinul coronavirus pentru depopulare”. O căutare rapidă pe Google scoate la iveală o rețea înfricoșător de extinsă de dezinformare.
Teorii și conspirații au apărut imediat, împânzind rețelele de socializare, site-urile obscure, dar și pe unele deja cu notorietate. Pandemia a reușit, într-un fel sau altul, să scoată la suprafață tot felul de idei și conspirații. Unele dintre ele, aproape fanteziste, implicau noile vaccinuri și presupuse cipuri introduse în organismul uman prin inoculare.
Care este legătura dintre miliardarul tehnologic și preocuparea pentru populație? Se pare că un număr surprinzător de mare de oameni cred în conspirații și că Bill Gates are misiunea de a extermina specia umană.
Acest lucru, spun conspiraționiștii, îl dorește prin injectarea forțată cu substanțe și „microcipuri” care blochează fertilitatea. Aceste cipuri se prespune că vor controla mintea sau sunt otrăvite în alt mod, deghizate în vaccinuri COVID-19.
Unii chiar cred că pandemia a fost deliberat pusă la cale de Bill Gates și de alte „elite globale”, inclusiv de Organizația Națiunilor Unite, pentru a depopula lumea. Această idee este deseori denumită „Marea resetare”, care inițial a fost doar numele unei inițiative de redresare a pandemiei, complet nesinistrate, a Forumului Economic Mondial.
Un sondaj de opinie privind alegerile americane din 2020, efectuat în rândul a 5.500 de persoane, a constatat că o cincime dintre respondenți împărtășeau această convingere.
Fundația deșinută de Bill Gates și Melinda Gates sprijină de mult timp sănătatea și drepturile reproductive în țările în curs de dezvoltare, inclusiv serviciile de planificare familială. Fundația a promis, de asemenea, miliarde de dolari în sprijinul programelor de vaccinare.
Bill Gates a vorbit în mod public de mai multe ori despre beneficiile încetinirii creșterii demografice prin îmbunătățirea asistenței medicale. De exemplu, în cadrul unei conferințe TED din 2010 privind modalitățile de reducere a emisiilor climatice, bogatul antreprenor a recunoscut factorul demografic și a declarat că am putea reduce acest factor „dacă am face o treabă foarte bună în ceea ce privește noile vaccinuri, asistența medicală, serviciile de sănătate reproductivă”.
„Agenda 2030” este o inițiativă ambițioasă a Organizației Națiunilor Unite lansată în 2015 pentru a rezolva cele mai mari crize ale omenirii până în 2030, de la eliminarea foametei, a inegalității de gen și a sărăciei până la stoparea schimbărilor climatice și a pierderii biodiversității.
Scopurile sale sunt prezentate în cele 17 obiective de dezvoltare durabilă (ODD). O versiune anterioară, „Agenda 2021”, lansată la Conferința privind mediul și dezvoltarea de la Rio din 1992, a devenit, de asemenea, un termen de căutare popular în rândul teoreticienilor conspirației, care cred că agendele sunt planuri secrete de reducere a populației globale. Totuși, această credință este cu adevărat derutantă.
Un sondaj realizat de INSCOP, și preluat de Digi24, arată exact aceleași convingeri ale scepticilor și conspiraționiștilor. Datele arată că aceste idei le-au adoptat și un număr impresionant de români.
Aproximativ 60% din cei intervievați cred că pandemia este povocată de așa-zisele elite globale. Un alt procent, de 30%, a adus în discuție vaccinurile și presupusele cipuri introduse în organismul uman prin inoculare.
Un alt aspect, de altfel resimțit și pe rețelele de socializare, dar și în media, au fost știrile false (fake news). Ponderea celor care au luat în considerare acest gen de știri, spune studiul, a fost unul mare.
Un procent de aproape 55% de români au recunoscut că au fost victime ale fak news-urilor. Procentul este în creștere, coform studiului realizat de INSCOP.
Cu mult înainte de izbucnirea virusului, UNESCO lansa avertismente cu privire la impactul pe care transformările politice, tehnologice, economice și sociale l-au avut asupra modului în care facem schimb de informații în ultimii ani.
UNESCO se referea la „contaminarea” cauzată de unele campanii de dezinformare orchestrate. Majoritatea reprezintă o amenințare pentru jurnalismul bazat pe fapte și, în special în timpul actualei pandemii, pentru viețile oamenilor.
Odată cu declanșarea pandemie, a apărut și o nouă perspectivă, extrem de periculoasă, Fake News. Perspectiva emergentă se referă la conspirațiile COVID-19 și dezinformarea galopantă care au avut un impact negativ asupra eficacității strategiilor statelor afectate.
Pe de altă parte, un alt efect a fost asupra populațiilor. Într-adevăr, dezinformarea cu privire la COVID-19 poate denatura în mod fundamental percepția oamenilor cu privire la riscul pe care îl prezintă virusul.
Teorii ale conspirațiilor vor mai exista, fie legate de pandemie, fie legate de orice altceva. Dar, până la proba contrarie, este important ca fiecare om să-și caute informațiile, și să afle singur părțile bune și cele rele. Este foarte important să fim informați, dar să știm și de unde să ne preluăm informațiile corecte.
O regulă a jurnalismului spune că un jurnalist trebuie să-și confirme informațiile, din cel puțin trei surse. Extrapolând, fiecare cetățean ar trebui să aibe cel puțin trei surse credibile.