Zeci de pacienți internați într-un spital din orașul Drobeta-Turnu Severin își strigă durerea, din cauza condițiilor grele în care sunt nevoiți să stea. Bolnavi de TBC, se plâng că au ajuns la capătul răbdării. Conducerea spitalului nu face nimic pentru ca oamenii să nu mai sufere.
Spitalul din Drobeta-Turnu Severin, în care sunt internați pacienții cu TBC, arată dezolant. Bolnavii spun că trebuie să suporte mizeria din saloanele spitalului. Deși oamenii ar fi trebuit să aibă parte de condiții care să nu le înrăutățească starea de sănătate, iată că realitatea este cruntă pentru aceștia.
Bolnavii de tuberculoză se plâng că stau în praf și mizerie, deși au nevoie de un mediu cât mai steril pentru afecțiunea de care suferă ei. Conducerea spitalului ridică din umeri și găsește repede o scuză. Se fac renovări.
Unul dintre pacienți dezvăluie că, din cauza mizeriei din saloane, mișună animale prin salonul în care este internat.
„E mizerabil. Este gunoiul pe holuri şi în camere ca la porci. Mai rău. Este zgomot. Este mizerie, praf. Mâţe dorm cu noi în pat, intră peste noi în cameră”, dezvăluit un pacient.
Printre praf, mizerie și animale, oamenii nu pot respira un aer curat. Mai mult, există riscul să plece acasă mult mai bolnavi decât au venit la spital! Pe zi ce trece, starea lor de sănătate se agravează. Nici apă nu au cu care să se spele. Ca să nu mai vorbim de chiuvete.
„În salon n-avem chiuvete. Avem bidoane de cinci litri, încălzim apa aici la soare, avem un lighean şi seara ne spălăm în lighean cu apă. I-am zis doamnei asistente unde facem şi noi treaba mică? Au zis că în salon, în sticlă. Ne-a adus o sticlă tăiată la fiecare”, a spus pacientul.
Elena Bololoi, director îngrijiri medicale Spital Turnu Severin, neagă acuzațiile conform cărora ar fi praf în saloanele de pacienți. În schimb, recunoaște că spitalul se renovează și că se fac lucrări.
„Avem un spaţiu bine definit, cu culoar, cu saloane şi alte spaţii medicale unde putem interna un număr redus de pacienţi. Dar, într-adevăr, se aude în acea zonă cum se lucreză, dar spaţiul este separat de zona de lucru. Deci, nu intră praf sau muncitori.
Sunt condiţii minime pentru că nu mai sunt acele zone extinse, dar asta nu înseamnă că acele saloane nu au apă. Pentru nevoile fiziologice folosesc, într-adevăr, peturi, dar numai pentru pacientul care e mai greu deplasabil, aşa cum se face pentru orice pacient din Spitalul Judeţean”, a declarat Elena Bololoi.
Praful nu este deloc sănătos pentru un pacient bolnav de TBC, este de părere un medic pneumolog.
„Supunerea pacienţilor de tuberculoză la o astfel de poluare le agravează boala şi întârzie vindecarea. La pacientul bolnav de tuberculoză, care luptă cu propria reacţie inflamatorie cu bacilul Koch, se adaugă lupta cu o inflamaţie suplimentară”, a precizat dr. Elena Vlad, medic pneumolog.