Ca urmare a crizelor economice, prețurile practicate în România în zona de imobiliare au crescut, indiferent că vorbim de cumpărarea de imobile, fie despre închiriere. Cu toate astea, există zone din țară unde prețurile, putem spune, sunt chiar mici. Astfel că, putem vorbi de o situație, în care avem un imobil la cele mai mici prețuri. Citește mai departe și află care este oraşul din România în care un apartament costă doar 20.000 de lei, și ce primeşti de 4.000 de euro.
După marea criză economică din 2008, piața locală de imobiliare a suferit un șoc puternic. Ulterior, după o perioadă de acalmie, a început redresarea, iar din 2015 și până la finalul anului trecut, întrgul complex indutrial a crescut cu 34%, în raport cu media eruopeană de 38%, dacă ne referim la prețuri.
Vezi despre: Bula imobiliară se prăbușește în Europa. Prețurile scad dramatic, urmează și în România?
Deși, comparativ cu media eropeană, România a avut cea mai slabă creștere, pe plan local, așa cum era de așteptat, în București prețurile au crescut progresiv, atât la vânzarea de imobile, cât și în zona chiriilor.
În 2020, odată cu pandemia, o nouă criză a început să-și facă simțită prezența, iar odată cu creșterea prețurilor la materialele de construcții, în unele cazuri cu până la 300%, antreprenorii au fost nevoiți să-și ajusteze prețurile, să-și acopere pierderile, și să fie la final pe profit. Asta a însemnat, bineînțeles, o nouă majorare a prețurilor, mai ales în marile orașe.
Dar, aici intervine paradoxul, și este unul explicabil. Dacă în marile centre urbane este firesc să ai o marjă mare de prețuri, și să dai și peste 150.000 de euro pe un apartament, există orașele mici, cu un procent demografic în scădere și cu multe imobile aproape goale.
Citește și: Se sparge bula imobiliară. Va fi cutremur în Europa: România este în pericol
Aici, paradoxul este că, deși ai imobile de vânzare, nu ai cum să ceri sume mari, iar blanața între numărul de imobile și prețul cerut este unul ciudat.
Și, în acest context, avem două situații în care vorbim de imobile de vânzare, la prețuri derizorii. Dar, înainte de a vedea despre ce este vorba, o avertizare se impune, și anume faptul că nu ar trebui să vă așteptați la cine-știe-ce, imobilele fiind vechi, iar cel puțin în cazul unuia, ar mai fi nevoie de investiții pentru reamenajare.
Află și: Bula imobiliară se sparge în România. Anunț important despre vânzările de case în țară
Și acum, să vedem care este oraşul din România în care un apartament costă doar 20.000 de lei. Coonform Recensământului din 2021, aici locuiesc puțin peste 12 de mii de suflete, fiind un oraș aproape fantomă, după ce mare parte din industria de aici avea să fie închisă, iar mulți să plece în alte părți.
Suntem în Teleorman, în micuțul oraș Zimnicea, cu 12.589 de locuitori, unde un proprietar a decis să-și vândă imobilul. Apartamentul este cu două camere, într-un bloc vechi de 4 etaje, de 52 mp, cerând pe el 4.000 de euro, la care se adaugă și o datorie de 1.000 de euro la lumină.
În concluzie, deși ar putea părea chilipiruri în car să poți investi, din păcate realitatea este cu totul alta, iar cel care decide să investească în orașe mici, trebuie să fie conștient că aceste investții pot deveni investiții moarte.