30 apr. 2022 | 21:33

Ora exactă la care trebuie să te culci în fiecare seară. Descoperirea oamenilor de știință

Diverse
Ora exactă la care trebuie să te culci în fiecare seară. Descoperirea oamenilor de știință
La ce ora ar fi bine sa dormim

Specialiștii au descoperit că există o oră exactă la care trebuie să te culci în fiecare seară. Ora la care ne culcăm este mult mai importantă decât ne putem închipui. Aceasta este asociată cu un risc mai mic de boli ale inimii, conform unui nou studiu publicat în European Heart Journal.

La ce oră ar fi bine să dormim în fiecare noapte. Ce oră aduce un risc mai mic de a face boli de inimă

Experții în sănătate au descoperit că dormitul de la o anumită oră ar putea aduce mai puține probleme de sănătate, respectiv probleme cardiovasculare.

De fapt, cercetătorii nu spun care este ora potrivită pentru somn, însă au ajuns la concluzia că persoanele care dorm înainte de ora 22.00 sau după ora 23.00 au un risc mai mare de a suferi de boli de inimă.

Ce mai poate afecta ora de somn

În plus, asta poate perturba ritmul circadian, ceea ce poate afecta hormonii, obiceiurile alimentare, precum și digestia și multe altele.

Cercetătorii au anunțat concluziile după ce au obținut informații de la 88.026 de persoane din Regatul Unit. Acestea au inclus date furnizate de un dispozitiv pe care l-au purtat subiecții studiului.

Câți subiecți au dezvoltat boli de inimă

Dispozitivul indică orele la care au adormit și s-au trezit pe parcursul a o săptămână. De asemenea, au fost înregistrate obiceiurile de somn ale participanților la studiu.

Astfel, după 5,7 ani mai târziu, cercetătorii au descoperit că 3,6% dintre oameni au dezvoltat boli cardiovasculare.

Dormitul după 12 noaptea aduce un risc mai mare de a face boli de inimă

Persoanele care au dormit după miezul nopții au prezentat un risc mai mare cu 25% de a face boli cardiovasculare. Persoanele care au adormit la ora 23.00 au avut un risc cu 12% mai mare.

Conform cercetării, asta nu înseamnă că, cu cât te culci mai devreme, cu atât e mai bine pentru inimă, pentru că cei care au adormit înainte de ora 22.00 au avut un risc cu 24% mai mare de a face boli de inimă, față de cei care s-au culcat între ora 22.00 și 23.00.

Ce spune unul dintre cercetători

„Studiul nostru indică faptul că momentul optim pentru a merge la culcare este într-un anumit punct al ciclului de 24 de ore al corpului, iar abaterile pot fi dăunătoare sănătății”, a spus David Plans, unul dintre cercetători.

Descoperirile oamenilor de știință susțin cercetările anterioare, potrivit cărora prea puțin sau prea mult somn ar putea dăuna sănătății noastre.

Femeile, risc mai mare pentru boli cardiovasculare

Nu în ultimul rând, riscul de boli cardiovasculare este mai mare la femei, însă cercetătorii nu știu de ce. Unul dintre motive ar putea fi sistemul endocrin care răspunde la întreruperile ritmului circadian. Alt motiv ar putea fi vârsta, pentru că riscul cardiovascular crește după apariția menopauzei.