O nouă demisie în rândul angajaților lui Meghan Markle. A spus stop, după 1 an de muncă

de: Anca Lupescu
23 03. 2021

Meghan Markle și Prințul Harry au intrat rapid în atenția publicului, odată cu celebrul interviu acordat prezentatoarei tv Oprah Winfrey, în care ducesa de Sussex a acuzat Familia Regală de rasism. Meghan a spus că sănătatea ei mintală a fost în pericol, în timp ce locuia la Casa Regală, gândindu-se chiar la suicid.

O nouă demisie în rândul angajaților lui Meghan Markle

Acum, Harry și soția lui primesc o lovitură dură, după ce directoarea fundației Archewell și-a dat demisia, în schimbul unui rol pur consultativ în organizație.

Catherine St-Laurent s-a ocupat de organizație doar un an, însă a decis să facă un pas în spate și să rămână doar cu un rol consultativ în ceea ce privește fundația de caritate. Femeia a lucrat înainte timp de opt ani pentru societățile caritabile ale lui Bill Gates.

Demisia directoarei fundației Archell vine după Harry și Meghan au început să aibă diverse probleme cu angajații. Asistentul personal al lui Meghan, un ofițer superior de comunicare și secretarul lor privat au demisionat și ei.

The Times a scris în februarie că Meghan Markle a fost acuzată oficial că a agresat personalul Palatului Kensington, însă aceasta a negat orice acuzație.

În plus, a fost declanșată o anchetă după ce un înalt asistent al Palatului a acuzat-o pe soția lui Harry de „comportament inacceptabil” față de doi asistenți.

Meghan Markle, deprimată și cu gânduri de suicid

Meghan Markle a povestit că a avut gânduri de sinucidere din cauza presei, însă familia regală a împiedcat-o să ceară ajutorul unui specialist. Vedeta a mai spus că a fost victima unei campanii de denigrare.

Faptul că nimeni din familia regală nu i-a luat apărarea lui Meghan după articolele rasiste din presă, l-a făcut pe Prințul Harry să sufere.

„Pur şi simplu nu mai voiam să fiu în viaţă. Şi acestea au fost gânduri constante, terifiante, reale şi foarte clare”, i-a spus cu ochii în lacrimi ducesa de Sussex realizatoarei Oprah Winfrey. „Am spus că trebuie să merg undeva pentru a primi ajutor. Am spus că nu mă simţisem aşa niciodată. Mi s-a spus că nu pot, că nu ar fi bine pentru instituţie”, a spus Meghan.

Cei doi au părăsit familia regală, iar Harry s-a referit la tatăl și fratele lui ca la doi prizonieri.

În plus, Meghan Markle a spus că în familia regală au existat îngrijorări cu privire la cât de închisă la culoare ar urma să fie pielea bebelușului său. Harry s-a declarat șocat de momentul respectiv.