Cum arată viața Andreei Spătaru acum? Aceasta este de două ori mămică și a uitat definitiv de poveștile din tinerețe. Ce s-a ales de prima asistentă de la Neatza cu Răzvan și Dani?
Frumoasa blondină a uitat de tot de poveștile trectului, iar de când și-a întâlnit sufletul pereche s-a retras din fața camerelor de luat vederi și s-a concentrat strict asupra familiei. Prima asistentă de la Neatza cu Răzvan și Dani care făcea furori la începutul anului 2000 a ajuns la frumoasa vârstă de 35 de ani, iar acum se bucură de cei doi copii ai săi și de viața liniștită pe care a ales-o. În anul 2009, însărcinată cu Maria, vedeta poza în Playboy cu burtica la vedere, devenind astfel singura femeie gravidă din istoria revistei. La un an de la apariția controversată, a fost concurentă la emisiunea Dansez pentru Tine, iar de atunci s-a retras de tot de pe micile ecrane.
Cu toate că voia să își reînceapă viața în Statele Unite ale Americii, unde a și locuit o perioadă, se pare că dorul de casă a făcut-o să se întoarcă pe plaiurile mioritice. Zilele trecute, sărbătoarea a fost în casa familiei blondinei. Maria Sofia a împlinit 11 ani, iar Andreea Spătaru și Sorin Marica i-au organizat o frumoasă petrecere la piscină. ”La mulți ani, Maria, regina inimii mele, te iubesc până la lună și înapoi. 11 ani fantastici”. În aprilie 2018, Andreea l-a adus pe lume pe micuțul Iosif.
”De mică a fost așa. Nu putem să face o poză amândouă că nu are stare. E mereu pe fugă, este agitată, zici că o aleargă cineva. Când reușesc să o pun într-un loc, o apucă ba scărpinatul, ba nu-i convine ceva, ba se plictisește. Sunt sigură că nu o să o transform niciodată într-un fotomodel. Am încercat să o dau la balet, dar nicio șansă. Ea are alte preocupări, uite poftim”
Andreea Spătaru