Tu ştii ce ai fost într-o altă viaţă? Numerologia îţi poate oferi răspunsuri la care nu te-ai fi așteptat niciodată. Iată ce trebuie să faci pentru a afla ce ai fost în altă viața anterioară. Metoda este foarte simplă, trebuie doar să acorzi atenție unor detalii.
Mai mult ca sigur te-a ros curiozitatea măcar o dată să afli ce ai fost în altă viață anterioară. Ei bine, numerologia este răspunsul.
Numărul destinului unei persoane reprezintă suma redusă a tuturor cifrelor din data naşterii. Tot ce trebuie să faci este să scrii data la care te-ai născut sub formă numerică (zi, lună, an). Apoi trebuie să aduni toate cifrele, până le reduci la un număr compus dintr-o singură cifră (de la 1 la 9), 11 ori 22. Spre exemplu, 2 mai 1977 devine: 0+2+0+5+1+9+8+7=32=3+2=5.
Cifra 1 spune că sufletul tău nu este împlinit. Te-ai sacrificat mult pentru alţii și nu ţi-ai permis să iubeşti. Într-o altă viaţă anterioară ai avut o stimă de sine scăzută.
Se pare că ai fost cam materialistă, într-o altă viață. Oricum ar fi, sufletește simți că-ți lipsește ceva. În viaţa actuală învață să nu pui banii pe primul loc.
Într-o altă viață, nu ai reușit să fii autentică, din varii motive. Ceva sau cineva te-a făcut întotdeauna să te simţi inconfortabilă, inhibată sau nedemnă.
Problemele ți-au cam dat târcoale, într-o altă viață anterioară. Probabil că ai fost părăsită sau ți-a lipsit unul dintre părinți.
În vieţile anterioare, nu ți-a lipsit farmecul pentru a obţine ceea ce ai vrut de la alţii.
În vieţile trecute, ai avut mari probleme de sănătate. Însă, în prezent, învață să ai mai multă grijă de tine.
În trecut, ai fost foarte independentă și competitivă, dar acum nu trebuie să fii aşa.
Această cifră arată că în trecut te-ai eschivat de la îndatoririle personale.
Ai fost înconjurată de multe lucruri urâte.
Te-ai complăcut foarte mult în trecut.
Ai fost foarte talentată și mereu în centrul atenției.