Numerologie 2022. Numerologul Mihai Voropchievici a făcut previziuni, în funcție de cifra destinului. Iată ce îi așteaptă pe nativi în acest nou an. Este un an care stă sub vibrația cifrei șase, un an în care va predomina dragostea. Cifrele de destin pare vor avea un an foarte bun, anunță numerologul.
Mihai Voropchievici a spus la Antena 3 care sunt previziunile numerologice ale anului 2022, în funcție de cifra destinului. Pentru cifrele de destin 2, 4, 6, 8 și 3, Mihai Voropchievici a spus:
„Cifrele de destin pare o vor duce foarte bine în anul 2022. Persoanele cu cifra de destin 3 au protecție divină. 3 și 9, pentru că și 9 este un 6 întors, au o dorință aprigă de neprevăzut, dar și de a face bani în afara țării. Le propun să nu riște. Cei care au cifre pare de destin să nu plece din țară pentru bani, pentru că nu vor face nimic”, a spus celebrul numerolog.
Persoanele cu cifrele de destin 1, 3, 5, 7 și 9 ar putea intra în contradicție cu vibrația cifrei 6. Iată ce înseamnă asta, potrivit numerologului:
„Cei care au cifrele 1, 3, 5, 7, 9, intră puțin în contradicție cu tot ce înseamnă vibrația lui 6. Adică, unul care este învățat să dea ordine pe raport de dragoste i se cam taie aplombul. Sunt cumva puși în imposibilitatea de a lua dezicii. Sunt individualiști și egoiști. Cuplurile fericite vor fi cele care vor combina o cifră de destin pară cu una impară” a dezvăluit numerologul Mihai Voropchievici.
Numerologul recomandă ca cifrele de destin impare să „stea liniștite”, întrucât despărțirile pornesc chiar de la ele.
„Stările de conflict care vor duce la despărțiri vor pleca de la cifrele de destin impare, pentru că ei au cerințele mari, în schimb, cele impare se vor plia pe cerințe”, a spus Mihai Voropchievici.
Numerologul a conchis prezentarea spunând că persoanele care au cifra de destin 6 vor avea un an bun. De asemenea, dragostea trebuie monitorozată în acest an, mai spune el.
„Pentru cei care au cifra de destin 6, va fi un an bun. Trebuie să te mulțumești întotdeauna cu bunul. Dacă vrei să fie excelent, s-ar putea să se strice. Dragostea trebuie monitorizată în acest an universal 6.
Pentru doamnele și domnișoarele care fac exces de dragoste. Mare atenție, aș zice. Este un an de făcut copii, nu de întreruperi de sarcină. Aveți grijă! Dacă încercați să faceți aceste lucruri, luați-vă măsurile de precauție înainte”, a spus Mihai Vorpchievici.
Numerologul concluzionează că dragostea este cea care va prima în 2022, fiind un an în care trebuie să oferim și să primim dragoste.