În ultima perioadă PRO TV își promovează intens noua producție tv, ”Ferma” ce o va avea ca moderatoare pe celebra Miahela Rădulescu pentru a doua oară. Producătorii anunță un sezon mai puternic, mai dur și mai complicat.
Show-ul va avea parte de o luptă între orășeni și săteni, iar finalul va avea un singur câștigător. Mai multe vedete vor renunța la confort și vor lupta pentru a demonstra că sunt cei mai buni și că merită titlul de Fermierul anului. În afară de Anda Adam, George Burcea, Paul Diaconescu, Anna Lesko și Ana Maria Ababei, care au răspuns deja pozitiv provocării din cadrul noului sezon, astăzi aflăm că un alt actor a decis să participe la concurs. Deja îl cunoașteți pe actorul George Piștereanu din producția cinematografică de acum câțiva ani, ”Eu când vreau să fluier, fluier”, sau din serialul de succes ”Vlad”. Comunicatul prin care a fost anunțată prezența acestuia în cadrul noului sezon ”Ferma” spune că:
”El când vrea să fluiere, fluieră și când vrea să câștige, luptă până la capăt. Iar acest lucru l-a demonstrat și prin rolul lui Tibor din super producția VLAD. Este pasionat de motoare, sporturi extreme, călărie, practică krav maga și a făcut tir sportiv. Orășeanul, George Piștereanu, vrea să-și folosească toate atuurile pentru a câștiga competiția.”
În scurta prezentare a tânărului actor, producătorii i-au smuls și un mic înterviu în care George declară că: ”Cel mai mult m-a motivat psihologia din spatele Fermei. De pe canapea pare simplu și interesant. Dar acolo, în interior, lucrurile devin dificile: cred că Ferma este întoarcerea la umanitate, deoarece se va vedea, exact, cine ești cu adevărat.”
Pe lângă cei menționați anterior, în noul sezon ”Ferma”, Mihaela Rădulescu va da piept și cu alți trei viitori concurenți. Este vorba de Giulia Nahmany care declară că ”Vreau să-mi depășesc limitările, să știu că pot să fac față în orice situație, indiferent cât de neprielnice sunt condițiile. Cred foarte mult că puterea vine din interiorul meu, de aceea vreau să-mi dovedesc mie că am acea forță lăuntrică.”
Următoarea pe lista concurenților pe care-i va întâlni Mihaela Rădulescu este și Elena Chiriac, o luptătoare taekwondo și, în același timp, fotomodel. Tânăra declară înainte de începerea show-ului, că: ”Faptul că locuiesc într-un oraș cosmopolitan, mă face să îmi doresc să mă apropii mai mult de viața pe care au trăit-o bunicii noștri. Știu că pot duce și lupta asta.”
Ultimul pe listă, dar nu cel din urmă, a acceptat provocarea ”Ferma” și Bogdan Stoica, luptător, cu victorii impresionante în lumea kickoxing-ului, care vrea să demonstreze că un orășean se poate adapta la orice situație din fermă și că, relaxat și degajat, poate depăși orice provocare.
”Îmi plac provocările, îmi place adrenalina și o văd ca o pe bună modalitate de a-mi testa limitele. E prima dată când voi sta o perioadă lungă fără familie, fără gadget-uri, fără motocicletă.”, declară Bogdan Stoica.