Vești noi despre Mioara Roman! Fanii acesteia sunt îngrijorați după cele auzite. Fiica lui Petre Roman a făcut anunțul care a tulburat apele. „Am hotărât să chemăm salvarea”, a susținut fosta prezentatoare de televiziune. Vedeta le-a oferit și alte detalii internauților despre starea de sănătate a celei care i-a dat viață. Bruneta a mai subliniat că abia acum poate să se relaxeze în urma zilei de ieri pline de emoții din cauza Mioarei Roman.
Oana Roman le-a oferit noi vești fanilor despre starea de sănătate a mamei sale. Mioara Roman a ajuns din nou pe mâna medicilor. Fiica lui Petre Roman se numără printre cele mai apreciate persoane publice din showbiz-ul românesc.
Aceasta a reușit să își strângă comunități mari pe rețelele de socializare și să se bucure de simpatia a sute de mii de oameni. Partenera de viață a lui Marius Elisei păstrează mereu legătura cu cei din mediul online. Mama sa nu s-a simțit bine deloc, iar vedeta noastră a fost nevoită să cheme ambulanța.
„Astăzi încerc să mă odihnesc, măcar în prima parte a zilei, pentru că ieri, în cea de-a doua jumătate a zilei, am fost foarte stresată. M-am dus la mama și, din păcate, ieri nu a avut o zi bună deloc. M-am panicat un pic. Am hotărât să chemăm salvarea să vedem ce se întâmplă cu ea”, a spus Oana Roman, pe Instagram.
De asemenea, fosta prezentatoare de televiziune a povestit că cea care i-a dat viață a avut o stare de slăbiciune, conform celor spuse de cadrele medicale de pe ambulanță. Fosta soție a lui Petre Roman a făcut o perfuzie, iar specialiștii au decis în cele din urmă să nu o transporte la spital.
„Avea doar o stare de slăbiciune, i-au pus o perfuzie, iar cei de la salvarea au spus că nu o vor lua la spital pentru că nu are o afecțiune anume, ci doar o stare de slăbiciune, nu e necesar.”, a mai spus Oana Roman.
Fosta moderatoare a avut parte de momente șocante în urmă cu ceva timp, iar de atunci îi este alături zi și noapte Mioarei Roman. Cea din urmă a fost transportată de urgență la spital în timp ce fiica sa cea mică se afla departe de casă. Mai exact, partenera lui Marius Elisei era în vacanță în Egipt.
„Sâmbătă dimineață m-au sunat de la centru să-mi spună că mama nu se simte bine și au chemat Salvarea ca să vadă de la ce! M-am speriat foarte tare, pentru că a fost pentru prima oară când nu eram acasă și nu am avut control asupra situației.
Norocul a fost că nu era singură acasă, dar și dacă ar fi fost acasă cu o femeie care să o îngrijească, nu ar fi fost deloc ok situația. Fiind la centru, au știut ce să facă pe loc și au luat măsuri imediat. Pentru mine a fost foarte greu, pentru că nu eram acasă”, a povestit ea pe Instagram.