16 mart. 2023 | 17:56

Nicu Covaci, umilit de statul român. Cântăreţul a fost lăsat fără pensie. Ce spune UCMR despre situaţie Update

Monden
Nicu Covaci, umilit de statul român. Cântăreţul a fost lăsat fără pensie. Ce spune UCMR despre situaţie Update
Nicu Covaci, lasat fara pensie la 75 de ani

Nicu Covaci a fost umilit de statul român. Cântăreţul a fost lăsat fără pensie la vârsta de 75 de ani. Care este motivul invocat de UCMR și pentru care fondatorul şi liderul formaţiei Phoenix a răms fără venitul de pensionar.

Nicu Covaci a fost lăsat fără pensie la 75 de ani. Cum l-a umilit statul român pe fondatorul Pheonix

Update 16 martie, ora 17:55. Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România explică de ce nu l-a primit ca membru pe Nicu Covaci

UCMR susține că, în cazul tuturor candidaţilor care nu au absolvit o instituţie de învăţământ superior muzical, dobândirea calităţii de membru se supune condiţiei statutare constând în promovarea unui examen de admitere. În cazul acestuia, examenul a fost organizat şi notat ca atare în cadrul Biroului de muzică jazz/pop, însă nu a reuşit să ia notă de trecere.

De asemenea, instituția mai spune că se face „o regretabilă confuzie” între Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România şi UCMR-ADA, Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor, între drepturile patrimoniale de autor ale compozitorilor şi apartenenţa la o uniune profesională.

Potrivit Agerpres, Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România nu are în gestiune drepturi patrimoniale de autor. Această activitate este desfăşurată de către o altă entitate, UCMR-ADA, Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor, al cărui membru este şi artistul, şi care își valorifică toate drepturile de autor în calitate de titular prin intermediul aceasteia.

„Apartenenţa sau nu la Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România nu priveşte şi nu afectează existenţa sau recunoaşterea calităţii domnului Nicolae Covaci de autor şi de titular de drepturi de autor”, a mai transmis UCMR.

– Știrea inițială –

Nicu Covaci a rămas fără pensie la 75 de ani după ce fondatorul şi liderul formaţiei Phoenix a fost înștiințat de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor că nu are dreptul la pensie.

Nicu Covaci nu ar avea dreptul la pensie pentru că nu a reuşit să obţină atestatul de compozitor, act care i-ar fi permis să fie admis în UCMR și să primească, ca urmare, pensie.

Nicu Covaci, obligat să dea examen

Acum trei luni, Nicu Covaci dezvăluia că este nevoit să susțină un examen la Uniunea Compozitorilor pentru a putea primi atestat de compozitor, respectiv pensie.

După zeci de ani de muzică, timp în care toată lumea a văzut ce a fost Nicu Covaci și ce a făcut acest pentru muzica românească, fondatorului şi liderului formaţiei Phoenix i se solicită acte.

Nicu Covaci a căzut examenul

Din nefericire, Nicu Covaci nu a luat examenul, astfel că și-a pierdut pensia.

„Eu nu am o pensie, deși am adus țării acesteia milioane. Sunt umilit, trebuie să mă duc zilele astea la Uniunea Compozitorilor, să dau examen de compozitor. După 50 de ani în care am compus atâtea piese și au încasat bani de pe urma lor, mi-au dat și mie o mică părticică, este drept. Dar ei nu-și pun întrebarea că atâta timp au încasat niște bani de a mine, pe piese compuse de mine, iar acum vor să mă pună să demonstrez că sunt compozitor. Nu este nimic, o să mă duc să dau examen, poate o să pic” declara Nicu Covaci.

Nicu Covaci a fost anunțat că rămâne fără pensie

Nicu Covaci a primit decizia UCMR pe 13 martie, iar acesta este semnată de vicepreşedintele Nicolae Gheorghiță, conform căreia nu a fost admis ca membru al instituţiei din cauza nepromovării examenului de admitere.

Nicu Covaci nu a reuşit să ia la examen notă de trecere – adică 8, obţinând doar 7,60.

Președintele UCMR l-a înștiințat pe Nicu Covaci

„Stimate domnule Nicolae Covaci, Vă informăm prin prezenta că Biroul Secției de muzică jazz/pop al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România s-a întrunit în ședință și a analizat lucrarea scrisă pe care ați susținut-o în cadrul probei de examen profesional, solicitat prin regulament candidaților care nu au studii superioare de specialitate.

Lucrarea realizată de Dvs. a fost evaluată cu media 7,60, ceea ce o plasează sub media de promovare (8,00), conform Regulamentului privitor la admiterea în UCMR. În conformitate cu Statutul și Regulamentele UCMR, Biroul executiv a dispus informarea Dvs. cu privire la neadmiterea solicitării de a fi primit ca membru al UCMR.

Nicolae Gheorghiță, Vicepreședinte UCMR”, se arată în document, potrivit comentator.ro.