Nicoleta Voicu a avut o viață plină de provocări, dar aceasta a demonstrat că este o luptătoare și nimic nu poate să o pună la pământ. Vedeta a avut o relație cu Gheorghe Turda, iar despărțirea lor nu a fost lipsită de numeroase scandaluri și controverse.
Interpreta de muzică populară s-a decis să spună totul despre cea mai grea perioadă din viața sa. Invitată în emisiunea lui Cătălin Măruță, ea a vorbit despre povestea de dragoste dintre ea și Gheorghe Turda, explicând că simte că a picat în plasa unui om cu experiență din cauza naivității sale.
„Am trecut prin divorț, prin această perioadă mediatizată, îmi asum. Mi-am asumat greșeala. Am căzut în plasa unui bărbat cu experiență, am fost cumva folosită, naivitatea mea sau nu știu…
Cred că între noi s-ar fi încheiat de mult subiectul, dar oamenii îl întrețin. (…) Mă surprinde ce impact mai are subiectul.”, a spus Nicoleta Voicu.
Nicoleta Voicu a vorbit și despre problemele pe care le-a avut în copilărie. Aceasta a fost abandonată la naștere, mama adoptivă fugind din maternitate, însă i s-a oferit o șansă din partea unor părinți adoptivi ce au avut mare grijă de ea după ce au ales-o dintr-un grup de copii.
„Am fost abandonată la naștere, am stat 1 an și 8 luni într-un orfelinat din Galați. Destinul a făcut să fiu adoptată de doi părinți minunați. (…) Mama adoptivă nu a putut să facă copii, au luat decizia să înfieze.
Printr-o rudă au ajuns la Galați. După cum mi s-a spus, am fost aleasă dintr-un grup de copii, se făceau vizionări. Eu am fost în cel de-al doilea grup, m-am desprins de acolo și m-am dus în brațele tatălui meu.
Cu acest nume am ieșit din orfelinat. Despre mama biologică știu doar că a părăsit maternitatea, a sărit pe geam. Sunt poveștile mamei adoptive. Am aflat la vârsta de 10 ani, a fost un șoc.
Am aflat brusc, la școală, dintr-o ceartă cu o colegă. A fost ca un trăznet căzut, nici nu am știut ce să fac cu această informație.”, a mai zis ea.
De asemenea, vedeta a mărturisit că există multe lucruri ce și-au pus amprenta asupra ei. Aceasta nu știe cum arată părinții ei biologici, însă apreciază enorm tot ce au făcut persoanele ce au adoptat-o, chiar dacă perioadele tulburi din viața ei și-au spus cuvântul.
„S-a produs un declic în mintea mea și am început să studiez oamenii din jurul meu. Începusem deja să îmi dau seama că sunt adoptată.
Au mai fost câteva episoade din partea unor vecini și a început să se concretizeze acest aspect din viața mea. În clasa a 12-a am vorbit cu mama, am simțit-o foarte tulburată.
Eu cred că părinți naturali nu au făcut ce au făcut părinții mei pentru mine. Sunt multe lucruri ce m-au marcat pe viață. În ziua în care m-au luat m-au băgat într-un fel de bidon cu soluție albastră, am ieșit albastră pe corp.
Mi-a povestit mama. Sunt lucruri cu care o să plec de pe Pământ, nu se vor vindeca niciodată. Acum am 50 de ani, dar nici acum nu îmi e ușor.
Eu nu știu cine sunt părinții, cum arată. Am avut momente în care am vrut să știu cine sunt. Numai eu știu cum trăiesc cu aceste răni.”, a mai zis ea.