Toți românii dornici de petreceri până în zori de zi au primit o lovitură dură! Festivalul Neversea 2021, ce trebuia să aibă loc chiar la malul mării, a fost anulat. Chiar dacă lumea spera că o să își vadă artiștii preferați pe scenă, din păcate, acest eveniment nu o să bucure pe toată lumea în vara din acest an.
Neversea 2021 nu o să mai fie ținut pentru că timpul de organizare ar fi fost unul mult prea scurt pentru a pune la punct toate detaliile. Mai mult, în context pandemic, organizatorii s-au gândit la o altă ediție pentru a pune în scenă tot ce își doresc pentru petrecăreți. Chiar dacă reprezentanții festivalului susțineau în mai că va exista o dată sigură pentru acest an, se pare că anunțul trist a dat pe toată lumea peste cap.
„Dragi visători de la Neversea, de la răsărit până la apus, ne este dor de voi! Având acest lucru în minte, ne-am dori să știți că am încercat tot ce ne stă în putere pentru a vă aduce pe Insula Viselor, o oază de libertate și muzică, o evadare suprarealistă.
Din cauza timpului extrem de scurt oferit pentru organizarea festivalului ținând cont de reglementările actuale în contextul pandemic, a trebuit să luăm cea mai grea decizie de până acum. După o analiză a opțiunilor noastre, printre care unele au inclus mutarea evenimentului NEVERSEA în toamnă, am decis să nu facem pe nimeni să compromită experiența – publicul, echipajul sau artiștii.”, au transmis reprezentanții evenimentului pe Facebook.
De asemenea, chiar dacă toată lumea spera ca festivalul să aibă loc într-o altă lună, organizatorii Neversea s-au gândit la toate alternativele și au decis să țină evenimentul ce simbolizează vara, vremea bună și distracția, în toamnă. Cu acestea fiind spuse, Neversea va avea loc în 2022.
„NEVERSEA, cel mai mare festival pe plajă din Europa, se naște din dragoste pentru vară, soare și libertatea de a alerga desculț pentru a împlini visele. Cu alte cuvinte, cum vara este singura noastră opțiune adevărată, ne-a rămas alternativa de a amâna NEVERSEA pentru vara anului 2022.
Ne vom întoarce anul viitor cu mai multă energie ca oricând, experiențe incredibile și un line-up ce vă va face să vă eliberați de tot ce nu ați putut să strigați în acești doi ani.”, au adăugat reprezentanții.
Pentru a încerca să îi mulțumească pe oamenii ce își doreau să danseze pe plajă în această vară, reprezentanții Neversea au venit cu unele surprize. Spre exemplu, cei ce dețin bilete o să primească tot felul de informații prin email, așa că vor afla tot ce se va întâmpla cu distracția din acest an, dar și cu evenimentul din 2022.
„Între timp, deși nu putem spera să înlocuim NEVERSEA și tot ce înseamnă pentru voi, vă așteptăm toată vara la Neversea Beach. Vă rugăm să urmăriți email-ul, mai ales pentru că toți ce dețin bilete o să primească informații despre opțiunile lor acolo.
În plus, pentru că apreciem loialitatea și știm cât de mult prețuiți experiențele oferite de festival, tot pe email o să primiți alternative pentru a vă distra în acest an. Mulțumim pentru dragostea voastră! Abia așteptăm să vă vedem, din nou, pe Insula Viselor.”, s-a mai zis în mesaj.