11 apr. 2023 | 13:33

‘Ne transformăm în Gestapo’. Ministrul Marius Budăi o desființează pe Raluca Turcan

Știri generale
‘Ne transformăm în Gestapo’. Ministrul Marius Budăi o desființează pe Raluca Turcan
„Există și acum o prevedere că pot fi controale”

Ministrul Muncii o desființează pe Raluca Turcan! Pe 7 aprilie, fostul ministru al Muncii Raluca Turcan depunea un proiect de lege în Parlament menit să schimbe lucrurile în privința celor care beneficiază de concediul medical, măsura principală dorită fiind cea a verificării la domiciliu a angajaților. La câteva zile de la această propunere a avenit și reacția ministrului Marius Budăi.

Proiectul propus de Raluca Turcan și controversele sale

Așa cum scriam în introducere, Raluca Turcan propunea la finalul săptămânii trecute un proiect de lege controversat, prin care propunea verificarea angajaților, beneficiari ai concediilor medicale, de către organele abilitate, justificarea fiind frauda reclamată în ultimii ani cu acest gen de concedii:

„Proiectul pe care l-am iniţiat propune un mecanism de control al concediilor medicale. Acesta se realizează la domiciliu sau la adresa indicată de beneficiarii de concedii medicale, în intervalul de timp şi în condiţiile stabilite prin lege.

Va fi realizat de către angajatori, casele de asigurări de sănătate sau, după caz, de către agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene şi a municipiului Bucureşti, însoţiţi de către personal din cadrul poliţiei comunitare / locale.

Se vor respecta drepturile şi libertăţile cetăţeneşti garantate de Constituţia României şi se va garanta inviolabilitatea domiciliului sau a reşedinţei asiguratului.”, justifica inițiativa legislativă Raluca Turcan.

Ministrul Marius Budăi o desființează pe Raluca Turcan

Deși doar în stadiul de proiect, inițiativa fostului ministru a generat deja polemici, atât în spațiul politic de coaliție, cât și la nivelul societății. Printre cei care au decis să atace această inițiativă este și ministrul Marius Budăi care o desființează pe Raluca Turcan:

„Probabil va trebui să mai angajăm încă vreun milion de cadre în Poliție ca să avem la fiecare câte un paznic. Nu știu. O să văd motivarea.

Nu am citit proiectul, însă mie nu îmi sună bine a pune în spatele fiecărui cetățean câte un paznic dacă face aia sau dacă face ailaltă.”, declară actualul ministru Marius Budăi.

„Ne transformăm în Gestapo”

Deși, aparent, ideea Ralucăi Turcan ar fi menită să diminueze fraudele, modul în care a fost anunțat proiectul pare a duce către un mod de gândire și control pe care românii l-au mai trăit, dar înainte de 1989. În contrast cu propunerea liberalei, Marius Budăi a comentat mai departe pe marginea proiectului, declarând:

„Într-adevăr, există și acum o prevedere că pot fi controale la cei care sunt în concediu medical pentru a putea fi verificați.

Chestiunea aceasta, să ne transformăm așa în Gestapo … am să văd proiectul. Nu l-am citit”, a declarat ministrul Marius Budăi, potrivit Observator.

Proiectul a fost deja depus la comisiile de specialitate, urmând să treacă de avizul acestora pentru a putea deveni subiect de vot în cele două camere decizionale din Parlamentul României. Rămâne de văzut dacă va trece acest proiect sau nu.
Parteneri
Luminita Anghel a ajuns la capatul puterilor! Isi striga durerea pe internet dupa ce ani de zile a tacut: "𝘔𝘪-𝘢 𝘧𝘰𝘴𝘵 𝘧𝘳𝘪𝘤ă 𝘱𝘦𝘯𝘵𝘳𝘶 𝘤𝘰𝘱𝘪𝘭𝘶𝘭 𝘮𝘦𝘶 𝘣𝘪𝘰𝘭𝘰𝘨𝘪𝘤. 𝘈𝘮 𝘵𝘳ă𝘪𝘵 𝘶𝘯
Redactia.ro
Zodiile care au parte de un miracol, în prima săptămână din aprilie. Ei sunt nativii care vor trăi o perioadă ca-n povești
Click.ro
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Încet, încet totul se află! „Am copilărit la Gara de Nord. Acolo, dacă nu stăteai cu băieții, nu erai, nu existai. Ușor le reduc, dar nu le-am redus de tot”. Dezvăluirea neașteptată făcută de Victor Ponta la TV!! Motivul neștiut care a contribuit la divorțul lui de Daciana Sârbu
Unica.ro
Pensii mai mari din 1 aprilie. Hotărârea a fost aprobată. Cine va beneficia
EVZ.ro
“Adevărul este…”. David Pușcaș, devastat după mărturisirile Luminiței Anghel. La ce concluzie a ajuns
Spynews
Marea actriță a murit. I se spunea Marilyn Monroe. Toată lumea a iubit-o
Capital.ro
Uite ce vilă superbă are Andreea Esca, știrista cu cel mai mare salariu din România! Vedeta PRO TV locuiește într-o fortăreață cu ponton și e vecină cu milionarii României. Ieșire la lac, foișor, intimitate, bun gust
Avantaje
Ion Iliescu și-a aflat sentința! Judecătorii au decis
Mediaflux
David Pușcaș, apariție îngrijorătoare pe Internet! S-a afișat plângând în hohote și abia a mai putut să vorbească: ”Singura mea salvare” | VIDEO
Spynews.ro
Ce să faci când îţi rămâne un os de peşte în gât. Soluții care te pot scoate din încurcătură
Realitatea.net
Jador a confirmat că va deveni tătic. Cum arată burtica de gravidă a Oanei Ciocan. Cei doi radiază de fericire!
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro