Natașa Raab, vestea care i-a înlăcrimat pe fani! Se întâmplă la șase luni de la moartea soțului

Ce veste le-a dat Natașa Raab fanilor săi? I-a întristat extrem de tare

Din păcate, încercările extrem de grele se pare că nu au părăsit-o pe Natașa Raab. Cunoscuta actriță s-a destăinuit fanilor. Ce se întâmplă cu aceasta la doar șase luni de la moartea soțului?

Natașa Raab, veste tristă pentru fani

După pierderea enormă pe care a suferit-o în urmă cu șașe luni, artista are motive să se simtă din nou neajutorată. Natașa Raab le-a mărturisit fanilor săi că suferă de o boală autoimună. Din păcate, aceasta îi afectează creierul, iar până și vorbitul devine o povară odată cu trecerea timpului. Artista a decis să vorbească pentru prima oară despre situația cu care se confruntă și să fie transparentă cu cei care o urmăresc, astfel luându-și putere și gânduri pozitive din mesajele pe care i le postează în mediul virtual.

”Am o boală autoimună care îmi afectează creierul, vorbirea, sunt foarte amețită. Nici nu îmi vine să cred când mă uit la pozele alea pe care le afișați”, a declarat Natașa Raab, în cadrul Agenției VIP. Deși a devenit cunoscută datorită talentului și zâmbetului sâu larg, lecțiile de la viață nu încetează să apară. În spatele cândva manechinului la prezentările Zinei Dumitrescu se ascund multe povești triste. Natașa a avut în urmă cu mulți ani cancer uterin.

Natașa Raab, veste extrem de tristă pentru fanii ei
Natașa Raab, veste extrem de tristă pentru fanii ei

Actrița a fost greu încercată de soartă

”Ultima mea şansă de a avea copii s-a dus acum 16 ani, când am învins un cancer uterin şi am făcut o histerectomie. Imediat după aceea a venit moda cu inseminările in vitro, dar eu nu mai aveam în ce să inseminez. Nu am copii, însă am mulţi studenţi şi fini. Mi-am dorit foarte mult copii şi ultima mea şansă s-a dus atunci. Norocul meu a fost că soţul meu, fiind medic, şi-a dat seama că ceva nu este în ordine. M-am mişcat destul de repede şi m-am operat. Cred că Doamne Doamne a fost lângă mine, la fel şi soţul meu care m-a pus să fac nişte citostatice post-operator. Acest lucru mi-a dat şanse să lupt cu aceste celule canceroase”
Natașa Raab

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI