17 apr. 2024 | 14:13

Motivul pentru care florile dovleceilor din solar cad. Cum trebuie acţionat imediat, conform legumicultorilor

Utile
Motivul pentru care florile dovleceilor din solar cad. Cum trebuie acţionat imediat, conform legumicultorilor
Dovlecelul este o plantă pragmatică

Cultivarea legumelor implică un element de mister, dar nu întotdeauna unul pozitiv, iar un exemplu ar fi  dovleceii și motivul pentru care florile dovleceilor din solar cad în loc să producă dovlecei pe care să-i recoltăm și să-i mâncăm. În acest context, există anumiți pași necesari, conform legumicultorilor.

Experții explică motivul pentru care florile dovleceilor din solar cad

Majoritatea celor care sunt deja obișnuiți în a cultiva aceste legume, știu că în luna aprilie este cel mai bun moment pentru plantarea dovleceilor, dar și care este principalul motiv pentru care florile dovleceilor din solar cad.

Conform acestora, există trei explicații posibile și vă oferă indicii despre cum să faceți față uni astfel de situații. Experții spun că, dacă le verificați evoluția și observați că, în loc să se transforme în delicioase dovlecei de vară, florile zac pe jos lângă plante, un motiv ar fi că sunt flori masculine.

Tot ei spun că este normal având în vedere că sunt plante monoice, asta însemnând că fiecare plantă de dovlecel produce atât flori masculine, cât și feminine. Puteți distinge o floare masculină deoarece aceasta se formează pe o tulpină îngustă, este mai îngustă la bază decât floarea feminină și nu are un stigmat în centru.

De cealaltă parte, florile masculine eliberează polen pe care albinele și alți polenizatori îl transportă către stigmatul florii femele, iar după ce și-au îndeplinit datoria, cad de pe plantă.

Alte motive pentru care florile dovleceilor din solar cad

Rețineți că, dacă le prindeți înainte de a cădea, sunt flori comestibile. Iar dacă mâncați doar florile masculine, lăsând câteva pentru polenizare, desigur, nu trebuie să sacrificați un fruct așa cum ați face dacă ați culege și mânca florile feminine.

Conform acelorași experți, pe lângă faptul că trebuie să știți câți dovlecei pot crește dintr-o plantă, mai sunt el puțin alte 2 motive pentru o astfel de situație, prima fiind polenizarea slabă care este, de departe, cea mai frecventă cauză pentru care florile feminine cad fără a produce fructe.

Motivul pentru care florile dovleceilor din solar cad. Cum trebuie actionat imediat, conform legumicultorilor

Dovlecelul este o plantă pragmatică, iar dacă simt că polenizarea nu este adecvată pentru ca florile să producă fructe mature, își lasă florile să cadă și înfloresc din nou pentru a mai încerca o dată, când condițiile sunt mai favorabile, mai explică legumicultorii.

Viermi tăietori fac ravagii în culturile de dovlecei

Cel de-al treilea motiv pentru care florile dovleceilor din solar cad ar fi dăunătorii, în acest caz fiind vorba despre viermi tăietori, despre care specialiștii spun că sunt cea mai puțin probabilă explicație pentru căderea florilor, dar care fac ravagii, și este important ca în această situație să știi cu ce să uzi dovleceii vara pentru a scăpa de dăunători și de a nu avea florile căzute.

Motivul pentru care florile dovleceilor din solar cad. Cum trebuie actionat imediat, conform legumicultorilor

Viermi tăietori fac ravagii în culturile de dovlecei

Viermii adulți nu vor reprezenta o amenințare pentru recoltă., dar produc larve cunoscute sub numele de viermi tăietori care pot mesteca direct prin tulpinile plantelor, iar aceste dăunători fac pagubelecele mai multe pe timpul nopții. Ele taie tulpinile și le pot viza chiar și pe cele cu flori care cresc în vârf.

În același context, experții spun că încurajarea polenizatorilor este un exemplu viu al unui proces în care toți câștigă, și prin care se poate stopa căderea florilor, în ciuda apariției acestor dăunători.

Concluzie

O concluzie ar fi să vă supravegheați răsadurile tinere și notați când încep să înflorească, astfel încât să vă puteți da seama dacă pierdeți doar florile sau și tulpinile viței de vie sau ale arbuștilor, ceea ce ar putea indica o infestare cu viermi tăietori.

Parteneri
Tragedie pentru Tzancă Uraganu. Nepotul manelistului a murit la o vârstă fragedă
Redactia.ro
Companiile aeriene au introdus o nouă regulă! Însoțitorii de bord nu vor primi pasagerii în avion dacă nu o respectă
Click.ro
Un bărbat și-a adunat toate lozurile necâștigătoare cumpărate și a calculat câți bani a pierdut. Înainte era un om bogat
Digi24
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani. Abia acum polițiștii au aflat cine este și povestea ei ciudată
Digi24
Jojo, apariția serii la Premiile Gopo 2024! Rochia ei decupată a făcut senzație! FOTO
Unica.ro
Știrile Antena Stars. Oana Lis, încă un gest disperat pentru a face rost de bani. A scos la vânzare și crucea lui Viorel Lis. În ce stare este fostul primar
Spynews
INTERZIS total în noaptea de ÎNVIERE. Regulile au fost anunțate chiar astăzi, 30 aprilie
Capital.ro
Ouă de Paște vopsite natural. Trucuri simple pentru a obține o culoare intensă, fără coloranți periculoși
Antena 3
Vor avea un băiețel. Ce frumos au făcut anunțul: „Visele devin realitate”. Imagini de la petrecere
Avantaje
Ce e INTERZIS să facă în MARȚEA MARE din Săptămâna Patimilor
Mediaflux
Știrile Antena Stars. Oana Lis, încă un gest disperat pentru a face rost de bani. A scos la vânzare și crucea lui Viorel Lis. În ce stare este fostul primar
Spynews.ro
Ce se întâmplă în corpul tău la 4 ore după ce ai mâncat nuci
Realitatea.net
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Antena 1
Ce obsesie perversă și bolnavă avea Elena Ceaușescu? Îi plăcea să se uite la...
Shtiu.ro