Daniela Gyorfi (55 de ani), prima artistă din România, care și-a pus implant mamar, din dorința de a avea un bust generos, susține, exclusiv pentru Playtech Știri, că, deși a apelat adesea la medicul estetician, bărbații nu țin cont, la prima vedere, de aceste ”îmbunătățiri” fizice: ”Au alte criterii”.
Solista ne-a vorbit despre atracția dintre femei și bărbați, ce anume admiră, unii la alții, la prima vedere.
Solista Daniela Gyorfi, considerată și acum una dintre cele mai frumoase soliste, susține că nu operațiile estetice aduc norocul în dragoste. Nu de alta, dar bărbații au cu totul alte criterii de selecție, pe baza cărora își aleg o iubită:
”Bărbații nu ne privesc așa cum ne privim noi femeile între noi, cu ochi critic, dacă ai celulită, dacă ai părul aranjat și vopsit, dacă nu îl ai lung, că ești grasă sau slabă. La bărbați, depinde de gust, de chimie.
Ei au alte criterii, în alegerea unei partenere de viață. Ca femeie, poți să fii atrăgătoare și prin inteligență, prin felul de a te purta, de a vorbi, de a te îmbrăca. Într-o relație, trebuie să te placi, să te înțelegi, să fii o echipă, să tragi la aceeași căruță”, ne-a declarat Daniela Gyorfi, exclusiv pentru Playtech Știri.
Întrebată de reporterii Playtech Știri ce admiră însă femeile la bărbați, la prima vedere, Daniela Gyori ne-a răspuns cu o mare doză de umor:
”Vreau să fac o glumă, că noi, femeile, de exemplu, ne uităm prima oară la ochii unui bărbat, și apoi puțin mai jos….ne gândim, desigur, la cravată, nu în altă parte.
Să știți că eu nu m-am considerat niciodată vreo ”Miss România”, vreo frumusețe, ca să spun că dacă un bărbat se uita la mine, la picioarele mele, cădea pe spate. Eu mi-am făcut operațiile estetice pentru mine, nu pentru altcineva”, mai spune Daniela Gyorfi, exclusiv pentru Playtech Știri.
Daniela Gyorfi mai e de părere, din propria ei experiență, că nici pe plan artistic nu sunt atât de importante costisitoarele intervenții estetice, pentru care a plătit mii de euro, pe primul loc fiind, evident, talentul.
Și că, dacă nu ai o voce bună și un repertoriu pe măsură, sunt șanse minime să reziști, în showbiz, datorită aspectului fizic:
”Nu se mai pune problema acum cu operațiile estetice. Toate își fac, ca să arate bine. Un bust frumos îți aduce și avantaje, în cazul meu bustul a însemnat să mă simt eu bine în pielea mea.
În muzică, trebuie însă să ai și un repertoriu, să ai talent, nu neapărat să fii atrăgătoare! A, da, dacă pe lângă toate acestea, mai ești și frumoasă, este perfect, vin toate la pachet!”, ni s-a mai confesat interpreta de muzică de petrecere.
Te-ar putea interesa și: Alimentul pe care Daniela Gyorfi nu-l mai consumă deloc. A renunțat complet de două luni VIDEO EXCLUSIV
Daniela Gyorfi a recunoscut adesea că a apelat la medicul estetician, că are patru operații la nivelul bustului și o intervenție chirurgicală la nas. În plus, are fațete dentare. Ghinionul face ca fiecare intervenție să îi dea bătăi de cap, considerându-le, acum, ori nereușite, ori inutile:
”Cu implanturile mamare din start am pornit greșit! Am ales o mărime mult prea mare pentru greutatea mea și mi-au căzut direct! Am avut niște probleme și cu buzele, am făcut gâlme, dar multe au pățit asta. Apoi mi-am scos tot ce am avut în buze, acum nu mai am nimic”, povestea ea, pentru Kanal D.
Dar nici rinoplastia, operația la nas, nu i-a fost pe plac, considerând-o cumva în zadar, căci rezultatul nu a fost pe măsura așteptărilor. Iar după ce și-a pus fațete dentare, din dorința de a avea un zâmbet de Hollywood, Daniela Gyorfi s-a confruntat cu puternice dureri. Cauza? Medicul îi subțiase dinții, mult prea mult, prin pilire.
Daniela Gyorfi cântă, de peste zece ani, muzică de petrecere, însă nu mulți știu că artista are acasă și o vitrină plină cu premii, câștigate la marile concursuri de muzică ușoară. Artista se poate mândri și cu locul 2, obținut la Festivalul Mamaia, în 1991, la prima ei apariție pe scena acestei competiții cu pretenții.
A fost căsătorită cu luptătorul Gelu Borş. După divorțul lor, fostul sportiv s-a mutat în America, unde s-a recăsătorit și a devenit tată. Daniela Gyorfi trăiește, de 16 ani, o frumoasă poveste de dragoste cu impresarul ei, George Tal, cu care are o fetiță simpatică și foarte isteață, pe Maria.