Prezentă la cea de-a 66-a Ediție a Festivalului de Film din Taormina, Monica Bellucci a atras toate privirile. Actrița în vârsta de 55 de ani a optat pentru o rochie burgundy, cu mâneci din dantelă, în care a arătat de invidiat.
Celebra actriță Monica Belluci, în vârstă de 55 de ani, a bifat o apariție spectaculoasă la cea de-a 66-a ediție a Festivalului de Film din Taormina purtând o creație Dolce & Gabbana – o rochie lungă cu un decolteu elegant, acoperită în întregime de o dantelă florală de culoare burgundy.
La această ținută, Monica a asortat o geantă neagră, în timp ce la capitolul păr a optat pentru o coafură lejeră. Părul ușor ondulat, până la umeri, i-a încadrat perfect chipul candid.
Vedeta s-a fotografiat alături de designerii ce s-au ocupat ca ea să arate impecabil, Stefano Gabbana și Domenico Dolce, iar mai târziu a urcat și pe scenă pentru a susține un discurs.
La eveniment, actrița a venit însoțită de Nicolas Lefebvre, iubitul ei cu 19 ani mai tânăr, cu care se presupune că ar forma un cuplu încă din luna mai 2017, la 4 ani după despărțirea de fostul ei soț, Vincent Cassel.
În noiembria anul trecut, aceasta confirma pentru prima dată că are o nouă relație, într-un interviu acordat Paris Match, însă nu a oferit detalii despre identitatea noului ei partener.
„Bărbatul cu care îmi împart viața nu lucrează în același domeniu ca mine, dar călătorește mult. Ritmul său de viață îl completează pe al meu“, spunea Monica la acel moment.
Chestionată cu privire la căsătorie, actrița a oferit un răspuns grăitor: „Când ai mai fost căsătorit de două ori înainte, ai nevoie să te gândești puțin înainte să o iei de la capăt, să înțelegi de ce s-a întâmplat și de ce ai divorțat. Să spunem că încă mai învăț în acest moment“.