17 feb. 2022 | 14:14

Minodora, în scandal cu juriul Eurovision! Ce spune despre TVR și piesa „România mea”

Monden
Minodora, în scandal cu juriul Eurovision! Ce spune despre TVR și piesa „România mea”
Ce spune Minodora despre Eurovision?

Fanii concursului ”Eurovision” au fost surprinși anul acesta de piesele alese, de interpreții veniți pe scenă, dar și de unele comentarii venite din partea juriului. Minodora s-a înscris și ea în cursă cu speranța să reprezinte România în acest show de zile mari. Celebra cântăreață de manele desființează specialiștii care au criticat-o foarte aspru. Ce spune solista despre TVR și piesa pe care a adus-o în fața fanilor?

Minodora desființează juriul Eurovision: ce spune solista?

Minodora s-a urcat anul acesta pe scena de la Eurovision. Celebra cântăreață a luat foc atunci când a auzit că piesa în care și-a pus cele mai mari speranțe ar putea fi descalificată. TVR a adus o nouă comisie de specialitate ieri, care a analizat o sesizare ce semnalează că piesa a fost lansată de Costi Ioniță în anul 2004.

Cu toate astea, era vorba de aceleași baze, dar cu o altă orchestrație. Mai exact, melodia se regăsește pe albumul ‘Ziua mea’ și a fost lansată la vremea aceea sub formă de manea. În timpul acesta, cântăreața susține că TVR a știut încă de la înscriere situația piesei lui Costi Ioniță.

Ea a subliniat că nu este vorba de plagiat, ulterior confirmând că este o melodie care a fost lansată inițial în urmă cu 18 ani. Cântăreața susține că soarta își va face treaba, iar parcursul ei la Eurovision nu afectează cu nimic propria carieră sau viața profesonală a echipei din spate.

„Așteptăm și noi răspunsul comisiei care este în măsură să lămurească situația asta! S-a știut din momentul în care a fost acceptată piesa. Nu e plagiat, dar e diferența asta de acum 18 ani! Asta e, dacă vom merge mai departe, mergem, dacă nu, mergem mai departe și eu, și Costi cu cariera!

Nu suferim noi de Eurovision, nu leșinăm dacă nu ajungem acolo. Piesa este bună, are un vibe pozitiv, tineretul poate să învețe să fie mai patriot. Să-mi arătați mie un compozitor de-al nostru în afară de Costi Ioniță care mai face așa piesă? El a făcut o piesă despre România noastră și un text de nu se poate!”, a declarat Minodora, pentru Click!

„Este deranjant că…”

Minodora nu s-a oprit aici cu declarațiile, ci a continuat să spună că li s-ar face o mare nedreptate dacă piesa lui Costi Ioniță ar fi descalificată. Cea din urmă susține că există un curent anti-manea inclusiv la Eurovision.

„Este deranjant că România e în doliu după maneaua-rock și tot România blamează maneaua lui Costi și Minodora! Piesa noastră nu e manea că nu-ți vine să dai din c.. la propriu. Are un ritm, nu e de buriceală!

Cum a fost cu «E an na», mai puțin dinozaurul adus pe scenă care a fost un kitsch după părerea mea! Au spus oamenii ce nu le-a convenit! Păi Ozana e un nume, Romcescu la fel!”, a mai detaliat solista pentru sursa citată.