Mihai Constantinescu ar fi împlinit azi 76 de ani. Prima lui soție, mesaj sfâșietor EXCLUSIV

Mihai Constantinescu ar fi împlinit azi 76 de ani. Prima lui soție, mesaj sfâșietor EXCLUSIV
Mesaj emoționant de ziua lui Mihai Constantinescu de la prima soție

Solistul de muzică ușoară Mihai Constantinescu ar fi împlinit astăzi 76 de ani. A fost o zi grea și dureroasă atât pentru cei care i-au îndrăgit nemuritoarele piese, cât și pentru prima lui soție, Mihaela Constantinescu, femeia care i-a fost mereu alături, la bine și la greu. Mihaela Constantinescu ne-a povestit, în exclusivitate pentru playtech.ro, despre bărbatul pe care l-a adorat și căruia i-a rămas prietenă de suflet până în ultima lui clipă de viață…

Mihai Constantinescu ar fi împlinit 76 de ani: mesaj emoționant din partea fostei partenere

  • ”Mihaela Constantinescu: ”Îmi este dor de el, îmi este dor de viața noastră împreună și de strălucirea iubirii noastre”.

Mihaela Constantinescu îl va purta veșnic în suflet pe fostul ei soț, Mihai Constantinescu, artistul care ar fi împlinit 76 de ani. În această zi grea, când dorul doare și mai tare, Mihaela ne-a oferit un interviu copleșitor, în care ne-a împărtășit din trăirile sale:

”Astăzi este ziua lui Mihai. Un moment trist pentru mine. Îmi este dor de el, îmi este dor de viața noastră împreună și de strălucirea iubirii noastre. Am avut o viață foarte frumoasă și ne-am bucurat de fiecare moment petrecut împreună. Îi trimit iubire, lumină și recunoștință! Trăiește în inima mea și nimeni și nimic nu va schimba acest lucru. La mulți ani în cer, Înger de Lumină!”.

  • ”Acum, la masa noastră de Crăciun, sunt două scaune goale… Pentru Mihai și pentru tata”

Mihaela Constantinescu a dat timpul înapoi și și-a amintit cu nostalgie și de petrecerile organizate de Sărbătorile de Iarnă, însuflețite de Mihai cu piesele sale antrenante, dar și cu umorul lui molipsitor:

”Pentru noi, Nașterea Domnului a reprezentat întotdeauna cea mai frumoasă sărbătoare religioasă din an. Noi am primit Crăciunul în casa noastră cu emoție, cu bucurie, și cu cei mai frumoși brazi, pe care îi împodobeam împreună. Cadourile fiecăruia dintre noi erau o surpriză, până în dimineața Crăciunului. Întotdeauna, în prima zi a sărbătorii, mergeam la părinții mei cu daruri și colinde.

Mihai ne cânta de fiecare dată. La un Crăciun, a venit și Ștefan Hrușcă și a fost o zi memorabilă. Ce vremuri! Vremuri în care oamenii se bucurau de iubire și de lucrurile simple. Vă povestesc și lăcrimez. Îmi este atât de dor de Mihai și de tatăl meu, de acele momente de neuitat.

Am avut o viață frumoasă împreună și amintirile îmi permit să închid ochii și măcar pentru o secundă să retrăiesc acele momente unice. În zilele de vacanță rămase, mergeam la munte unde de cele mai multe ori petreceam și Revelionul. Mihai cânta întotdeauna în noaptea dintre ani și în felul acesta puteam fi împreună. Acum, la masa noastră de Crăciun, sunt două scaune goale…”

„Nu m-am gândit nici măcar o secundă la moarte”

Ultima discuție avută cu Mihai Constantinescu, înainte ca el să părăsească această lume: ”Mi-a spus că, dacă lucrurile legate de sănătatea lui nu se ameliorează, el va pleca”.

Într-un alt interviu, oferit în exclusivitate pentru playtech.ro, Mihaela Constantinescu ne dezvăluia ce a discutat cu Mihai, înainte ca el să părăsească această lume, din cauza gravelor probleme cardiace:

”Am vorbit la telefon cu câteva ore înainte de începutul sfârșitului. Era duminică și era trist, dezamăgit și îngrijorat, pentru că nu se simțea bine. Am vorbit de mai multe ori în acea zi. La ultimul telefon, mi-a spus că “dacă lucrurile legate de sănătatea lui nu se ameliorează, el va pleca”.

Am simțit atunci că se va întâmpla ceva grav, dar nu m-am gândit nici măcar o secundă la moarte. Am continuat să mă rog, așa cum am făcut tot timpul, sperând într-un miracol”. Mihai Constantinescu s-a stins din viață pe 29 octombrie 2019, fiind înmormântat la Cimitirul Ghencea Militar, din București. Astăzi, Mihaela a depus la mormântul artistului o superbă coroană de flori din mătase…

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI