Iulia Albu și Mihai Albu au format un cuplu unit, sudat, vreme de aproape zece ani. De dragul lui, Iulia Albu a pozat goală pentru colecția acestuia de încălțăminte, despre care însă nu a dorit niciodată să ofere detalii, dimpotrivă, a negat că ar fi cea din fotografie. Iată că, la 12 ani de la incendiara ședință foto, în care Iulia și-a etalat trupul superb, de fotomodel, fostul ei soț rupe tăcerea, în exclusivitate pentru playtech.ro: ”A fost o ședință foto interesantă, a fost ideea ei, nu eu am obligat-o”.
Foștii soți Iulia și Mihai sunt la cuțite din 2012, anul divorțului, iar motivele disputelor sunt infinite, greu de contabilizat, inclusiv pe seama programului de vizită al superbei lor fiice, Mikaela (11 ani). Își fac plângeri la Poliție și se invită la Tribunal, dar multe dintre aceste acțiuni reprezintă doar un joc al orgoliilor. Dacă dăm timpul înapoi, lucrurile nu au stat mereu așa. Dimpotrivă, Iulia a făcut tot posibilul să-și ajute soțul, ca să-și dezvolte afacerea cu încălțăminte.
Era nelipsită de la prezentările lui de modă, stătea în culise și supraveghea cu ochi de soacră evenimentele organizate de Mihai, ba chiar se lua la harță cu fotomodelele răsfățate. Iar în 2009, Iulia Albu a rupt gura târgului cu ședința foto pentru colecția lui Mihai Albu. Nu a recunoscut niciodată că ea este fotomodelul din imagine, al cărui chip era acoperit cu o buclă de păr. Motivul era lesne de înțeles. Absolvise Facultatea de Drept și visa la o carieră de avocat.
La 9 ani de la divorț, și-n plin scandal al declarațiilor, iată că Mihai Albu recunoaște că fosta soție, Iulia, i-a dat o mână de ajutor, în 2009, pentru promovarea magazinului său online de încălțăminte. Celebrul designer, recunoscut pentru talentul său și pe plan internațional, numele său figurând inclusiv în Cartea Recordurilor, cu pantofii cu toc înalt de 33 de cm, a rupt tăcerea despre ședința, în care Iulia apare dezbrăcată:
”Nu a vrut niciodată să recunoască, dar, da, Iulia Albu este cea din ședința foto. A vrut să păstreze tăcerea, pentru că îi place misterul. Iulia a dorit să facă acea ședință foto, la care nu am participat, ea s-a ocupat de tot. Ideea i-a aparținut, nu am obligat-o, să nu cumva să creadă cineva asta.
Dar, așa e în toate familiile de artiști, se ajută unii pe alții. Și pentru designerul Cristian Samfira pozează soția lui, Ștefana Samfira, fiica lui Florin Zamfirescu, și mai sunt atâtea alte exemple similare. Nu trebuie să privim totul ca pe vreo corvoadă sau sacrificiu. Dar, da, cam în toate ședințele foto, pentru promovarea afacerii mele cu încălțăminte, fetele au pozat sexy, fără haine”.
Întrebat de reporterii playtech.ro dacă, după divorț, i-a cerut Iuliei gențile și pantofii sau dacă ea a dorit să i le înapoieze, Mihai Albu ne-a spus: ”Nu mi le-a dat, nu i le-am cerut, nu am mai văzut nici să le poarte, sper să le păstreze pentru fiica noastră, pentru că sunt modele clasice, frumoase, din piele, nu se vor demoda niciodată!”.
Relația lor s-a alterat după ce Iulia și-a dorit să strălucească și pe cont propriu, în lumina reflectoarelor, aparițiile ei la evenimentele mondene devenind motivul principal de ceartă în celebra familie. După divorț, Mihai Albu s-a confesat, într-o emisiune tv:
„Fosta soție are o atitudine mai beligerantă, mai conflictuală. Nu doar cu mine, ci cu toată lumea, dar toate se vor hotărî în instanță. Eu cu Iulia comunicăm foarte rar. Am fost fericit în căsătoria cu ea până a apărut găina, cu un an înainte de divorț. Nu vreau să despic firul. Una e imaginea publică: a început să plimbe găina pe toate bulevardele Bucureștiului și alta e.
Ceea ce s-a întâmplat cu găina e una, dar e vorba de găină în timpul căsniciei. Tatăl meu a fost din zona Alba Iulia și de asta ne cheamă Albu. La divorț, numele a fost parte din negociere. Și-a construit întreaga carieră pe numele acesta și mi se pare normal să-l păstreze. Că mă deranjează, e altceva”, a povestit Mihai la PRO TV.