Mihaela Rădulescu a spus că nu stă cu mâinile în sân atunci când este criticată și jignită în mediul online. Aceasta a luat o decizie drastică în privința celor care fac comentarii negative despre ea pe rețelele sociale.
Fiecare apariție a Mihaelei Rădulescu stârnește comentarii pe rețelele de socializare. Dacă unii o admiră pentru cum arată la 52 de ani, alții o critică sau o jignesc pentru faptul că a apelat la operații estetice.
”Aduci a păpușă, fără expresie pe față. Trăsăturile tale naturale, atât de frumoase odată… Au dispărut. A mai rămas privirea”, ”Nici nu am recunoscut-o”, ”Seamănă cu Sophia Loren, dar operată. Sophia era naturală și unică”, au fostdoar unele dintre comentariile mai puțin îmbucurătoare pentru vedetă.
Dar Mihaela Rădulescu nu acceptă comentarii urâte la adresa ei pe conturile sale de pe rețelele de socializare și a spus că nu trece zi fără să blocheze măcar o persoană care o supără.
”Mă gândeam la toți oamenii ăștia triști pe care-i blochez zilnic – femei neiubite și incapabile să se adapteze…, ”bărbați” care mă jignesc prioritar despre vârstă…
Să continuăm să ne zâmbim unii altora, să ne inspirăm reciproc, să ne susținem unele pe altele, dragi FEMEI puternice și să nu tolerăm în jurul nostru bărbați ”mici” și needucați. Fără curățenie constantă, se adună prea multă mizerie”, a transmis Mihaela Rădulescu.
Însă Mihaela Rădulescu este o femeie de succes, dar și o mamă mândră. Fiul ei, Ayan, a fost acceptat la două facultăți renumite din Statele Unite ale Americii, una dintre ele fiind Princeton. Deși se bucură pentru reușita lui, vedeta suferă că este nevoită să stea departe de băiatul ei.
”Şi eu, şi tatăl lui (Elan Schwartzenberg, n.r.) eram total împotriva ideii de învăţământ în altă ţară. Pentru nimic în lume, la noi nu exista această variantă. Mie să-mi plece copilul de acasă, cine ştie unde? Tătăl lui era de aceeaşi părere, n-am crezut niciunul dintre noi că ar trebui să plece de acasă până la 18 ani, sub niciun motiv. Dar iată că el a venit să ne spună că el vrea să facă asta.”, a mai spus vedeta.
Mihaela Rădulescu a mai recunoscut și că îi este greu să accepte că fiul ei a crescut. De-a lungul timpului, ea adunat numeroase obiecte ce i-au aparținut, cum ar fi prima sa pereche de papuci sau prima scrisoare pe care i-a scris-o.
”Avem şi o capsulă a timpului, pe care într-o zi o s-o deschidem împreună”, a precizat ea.