Un val de frig loveşte România începând de luni, 27 septembrie, avertizează Administrația Națională de Meteorologie. Temperaturile scad brusc, iar vremea se va răci acccentuat, anunță ANM.
Ultima săptămână din septembrie debutează cu vreme deosebit de rece. Atmosfera plăcută dn acest weekend va fi înlocuită de temperaturi meteo aproape de limita înghețului. Unde va fi foarte frig. Elena Mateescu, directorul ANM, vine cu precizări.
Vremea o ia razna în următoarea perioadă. Temperaturile se vor apropia de limita înghețului, avertizează Administrația Națională de Meteorologie. Diminețile și nopțile vor fi reci, cu precădere în depresiuni, unde se vor înregistra și valori de 0 grade! Nu sunt excluse nici temperaturi negative.
Potrivit ANM, vremea rece va persista câteva zile în România. Hainele subțiri vor fi înlocuite de cele groase, deoarece meteorologul Elena Mateescu anunță temperaturi la limita înghețului, în mai multe zone din țară.
„Începând de mâine după-amiază, dar mai ales de marți, o masă de aer rece va aborda din nou pentru câteva zile zona țării noastre.
Trebuie să menționăm nopțile și diminețile reci pe parcursul zilelor de miercuri, joi și vineri când în depresiuni vom înregistra valori de 0 grade, probabil chiar valori negative, cel mult 10, 11,14 grade în vestul, sudul, sud-estul țării și în Moldova, minime de 5-6 grade Celsius, inclusiv în capitală 7-8 grade Celsius”, a spus Elena Mateescu, directorul ANM la Antena 3.
Deasupra României se află un nor toxic generat de erupția vulcanului din Insulele Canare, care a ajuns chiar astăzi în țara noastră, pe la Timișoara. Vulcanul erupe deja de mai bine de o săptămână, dar iată că a devenit tot mai periculos pe măsură ce a trecut timpul.
„La nivelul Uniunii Europene funcționează programul de observare a Pământului, respectiv Serviciul de monitorizare a atmosferei, Copernicus. Așa cum arată datele furnizate de acest serviciu putem să observăm că în ultimele zile, în sudul și în estul Europei concentrațiile de dioxid de sulf s-au semnalat pe întreaga coloană de aer și s-au menținut la valori ridicate.
Iar evoluția estimată ca urmare a ceea ce s-a întâmplat în zona Insulelor Canare duce la idee că și țara noastră se va afla sub incidența acestui nor, dacă azi vorbim într-o primă etapă pentru zona de vest a țări, ulterior vom observa o extindere pentru că circulația aerului realizată din sectorul predominant sud-vestic va favoriza deplasarea către est a norului și va traversa astfel între teritoriul țării în intervalul 26 – 28 septembrie.
Așadar, monitorizăm din punct de vedere meteorologic evoluția, ca urmare a datelor furnizate de acest serviciu și pe măsură ce avem date noi cu siguranță vom veni cu ele în atenția dvs.”, a declarat directorul ANM, Elena Mateescu.