Mihaela Rădulescu, fosta iubită a lui Dani Oțil, are un mesaj pentru acesta, chiar înainte ca el să devină tătic. De altfel, vestea că el este acum un om împlinit, la casa lui, nu reprezintă o surpriză pentru aceasta.
Mihaela Rădulescu are numai vorbe frumoase la adresa fostului ei iubit, Dani Oțil. De altfel, faptul că Dani Oțil și-a întemeiat o familie frumoasă nu este o surpriză pentru Mihaela Rădulescu, iar asta nu pentru că subiectul a tot apărut în presă, ci pentru că ea știe că asta și-a dorit el întotdeauna.
”Va fi un tată minunat. Minunat! Mă bucur enorm că e fericit și că are o fată superbă lângă el. Și asta și-a dorit el cel mai mult, și mă bucur din toată inima că i se întâmplă. Va fi tată, va fi soț, va avea exact viața pe care și-a dorit-o și mă bucur enorm pentru el. Le doresc numai bine!”, a declarat Mihaela Rădulescu despre Dani Oțil, care în curând va deveni tătic de băiat, într-un interviu pentru revista Ciao.
Și Mihaela Rădulescu are un fiu, pe Ayan, un tânăr care îi umple inima de fericire celebrei sale mame. Întrebată ce fel de soacră va fi, aceasta a răspuns:
”Nu știu ce să zic, îmi propun să fiu una de-aia cool, mișto, care înțelege tot, e de acord cu tot… În realitate nu știu dacă va fi chiar așa (râde – n.r.) pentru că … nah, ca toate mamele de băieți, vrei și tu ce-i mai bun pentru fii-tu. Am așa cumva presimțirea că va alege bine și că va fi totul în regulă pentru că a fost crescut, zic eu, corect. Și pare să se uite numai în direcțiile corecte… de fete. Cel puțin, din ce am văzut până acum, sunt o soacră fericită.
Mihaela Rădulescu are, de câțiva ani, o relație solidă cu Felix Baumgartner, dar a mărturisit că, de-a lungul timpului, au existat persoane din anturajul rol care au încercat să bage bețe în roate în ce privește povestea lor de dragoste
”Toată populația de hateri din România i-a scris lui Felix diverse, pe rețelele de socializare, tot felul de porcării despre mine. Ce nu știu ei este că Felix întotdeauna mi le arată. Mi le arată, mi le trimite. În engleză, în germană au încercat… toate variantele. S-au încercat inclusiv variante de trimis poze sexy… de diverse persoane publice.
Săracii, habar n-aveau… dar cineva a făcut tot felul de încercări doar-doar Felix o răspunde ceva. Râdem și astăzi de ele. Se întâmplă până și în ziua de azi. De aceea îl și feresc eu foarte mult de România. De aceea nu acceptă nicio invitație aici. Pentru ca s-a convins și singur că aici e un teren minat din punctul ăsta de vedere. Și noi trăim fericiți în alte părți, fără să avem intercațiuni cu locul acesta.”, a mai spus Mihaela Rădulescu pentru sursa citată.