Mario Fresh, probleme de sănătate. A fost operat de urgență: ”Mă doare puternic”

Mario Fresh, probleme de sănătate. A fost operat de urgență: ”Mă doare puternic”
Ce a patit Mario Fresh

Mario Fresh, al cărui nume din buletin este Mario Gălățeanu, a ajuns de urgență pe mâinile medicilor. Aceștia au decis să îl bage de urgență în sala de operații.

Mario Fresh, probleme de sănătate

De câteva zile, artistul acuza dureri insuportabile din cauza unei măsele de minte. Iar după ce au analizat situația sa, specialiștii au decis să ăi facă extracție.

Însă această intervenție chirurgicală suferită de iubitul Alexiei Eram a fost una destul de delicată, dar din fericire s-a încheiat cu bine. De altfel, într-un mesaj video, cântărețul și-a liniștit apropiații și fanii, cărora le-a explicat cum se simte în prezent.

“Cam așa îmi simt eu capul după intervenția chirurgicală de astăzi (n.r.: ieri). A trecut anestezia, a început să mă doară puternic, cred că nu voi dormi deloc din cauza durerii”, a mărturisit Mario Fresh într-o filmare publicată pe Instagram Stories.

Și Alexia Eram a trecut printr-o intervenție chirurgicală

Și nu doar artistul a avut nevoie de ajutorul medicilor pe final de an, dar și viitoarea lui mireasă! Alexia Eram a ajuns de urgență pe mâinile medicilor la începutul lunii trecute. Atunci, fiica Andreei Esca s-a operat de apendicită și a avut mari emoții, deoarece a fost prima dată când i s-a făcut anestezie generală.

Alexia Eram a rememorat ziua în care l-a cunoscut pe iubitul ei, Mario Fresh, însă  și cum s-a aprins flacăra iubirii dintre ei! Vedeta îl plăcea mult ca artist, astfel că Andreea Esca și Antonia au contribuit mult ca ei doi să se cunoască.

“În mai 2016, când Alex Velea a lansat piesa ”Ziua mea”. Eu știam că urma să mergi la șlansareț și ți-am spus că, dacă este Mario acolo, să mă chemi, pentru că mie îmi plăcea de Mario ca artist. M-ai sunat și m-ai anunțat că Mario este acolo, așa că am venit imediat. Acolo, ai pus-o pe Antonia să-mi facă cunoștință cu el și am stat de vorbă cu el toată seara.

Când am plecat, m-a întrebat care este contul meu de Instagram și dacă vreau să îmi dea numărul lui sau dacă vreau să i-l dau eu pe al meu. Eu, fără să mă gândesc, nu i-am dat numărul meu, doar l-am luat pe al lui, ceea ce a însemnat apoi că eu trebuia să îi dau prima mesaj. După ce am vorbit o vreme prin mesaje, am ieșit la întâlniri și așa ne-am îndrăgostit”, a povestit fiica Andreei Esca pentru unica.ro.