Maradona, un an de la moarte. Geniul fotbalului va rămâne de-a pururi D10S

Maradona, un an de la moarte. Geniul fotbalului va rămâne de-a pururi D10S. S-au scurs 365 de zile de când planeta afla, șocată, că Diegooo Armandooo Maradonaaaa… nu mai este. Un artist care și-a interpretat compoziția pe scena balonului rotund, ca un gladiator în arena cu lei. Poate că oricine poate fi înlocuit, dar nu și El Pibe D’Oro. Un adevărat „Che Guevara” al fotbalului, ce a înfruntat lumea cea mare și rea cu pasiune de rocker.

Maradona, un an de la moarte

Maradona n-a existat! A existat doar un puști care și-a agățat destinul de niște ghete de fotbal. Un „mormoloc” ce îi uimea pe toți prin jongleriile pe care le făcea cu balonul în pauzele dintre meciuri. A existat doar un adolescent care a condus-o pe Argentina la titlul mondial pentru tineret, în 1979. „Zeii” țării pumelor erau alții, Kempes, Ardiles, Passarella, Luque, eroii Mondialului câștigat în 1978.

Dar, „păgânismul” tuturor acestor zei a fost înlocuit de altarul unui singur idol, Diego Armando Maradona. Niciodată nu știai la ce să te aștepți de la el. Nici pe teren, nici în afara lui. În 1986, și-a condus naționala către un alt titlu mondial. Unul pentru istorie, așa cum au rămas și cele două goluri din sferturile de finală cu Anglia lui Gary Lineker. Unul înscris „cu mâna lui Dumnezeu”, celălalt, declarat drept cel mai frumos din istoria Cupelor Mondiale.

Cum arată locul de veci unde a fost înmormântat Silviu Prigoană. Cavoul este unul impresionant. Detaliul care a atras atenția

Cum a apărut Honorius Prigoană la IML Brașov. A șocat pe toată lumea. Cum s-a îmbrăcat

Atac la Silviu Prigoană, chiar și după ce a murit! ”L-am blestemat!”

Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien

”A fost marcat puțin cu capul lui Diego și puțin cu mâna lui Dumnezeu”, spunea Maradona, după aceea. Probabil primul și singurul caz în care a trișa a devenit sinonim cu arta. El a făcut posibilă această, altfel, imposibilă transformare. Cel de-al doilea gol a fost chiar artă pură, după ce a înșirat ca pe mărgele jumătate din echipa Albionului pe drumul său spre Olimp.

Geniul fotbalului va rămâne de-a pururi D10S

Nicăieri n-a fost mai iubit ca la Napoli. Bine, și-n Argentina natală unde „credincioșii” au înființat Biserica lui Maradona. Dar sub Vezuviu se simțea adulat în fiece clipă. Vucalnul ajunsese lângă alt vulcan. Să câștigi campionatul și cupa când joci la Napoli în fața marilor Juventus, Milan sau Inter, e ceva de povestit și celor ce nu mai sunt. „Nici nu știți ce-ați pierdut” era mesajul de pe gardul cimitirului din Napoli după eventul din 1987.

Maradona a devenit un adevărat „Che Guevara” al fotbalului. Nu doar prin prietenia cu liderul cubanez Fidel Castro. Ci, mai ales, prin spiritul rebel în fața Sistemului, prin greșeli și vicii, dar și prin imensa fascinație pe care o crea oamenilor. Un spirit megaloman, de Dios, dominator, inclusiv cu toate iubitele, conștient de soclul pe care a fost așezat de omenire.

”Nu contează ce se va întâmpla, nu contează cine va conduce fotbalul, numărul 10’va fi întotdeauna al meu”, spunea el și nimeni nu l-a contrazis. Nici Pele, nici Messi, nici Hagi. Pentru că fotbalul lui Maradona vibra ca un concert rock ținut într-o biserică.

”Dacă Pele este Beethoven, eu sunt Ron Wood, Keith Richards și Bono din fotbal. Eu am fost partea pasională din fotbal”, mai spunea cel poreclit și „butoiașul atomic”. Deasupra lui era doar Dumnezeu, căruia nu contenea să-i mulțumească pentru harul divin cu care-l înzestrase.

„Che Guevara” al fotbalului l-a driblat chiar și pe Dumnezeu

”Sunt privilegiat, dar asta numai pentru că așa a vrut Dumnezeu. Dumnezeu m-a făcut să joc bine. Mi-a dat această abilitate la naștere. Din acest motiv mă închin de fiecare dată când intru pe teren. Dacă nu aș face-o ar însemna că-l trădez”, recunoștea Maradona, plecându-se în fața unicei puteri în fața căreia se înclina.

Dar l-a driblat chiar și pe Dumnezeu, plin de vicii, pofte și dornic de plăceri corupătoare de spirit, dar, mai ales de trup, în cazul său. O vreme l-au salvat medicii cubanezi ai prietenului Fidel. Cuba devenise a doua lui casă. Doi revoluționari. Poate că lui Castro îi era dor de Che, de fapt. Sau îl revedea în micuțul, dar uriașul argentinian pe vechiul său camarad întru schimbare a țării, dar și a lumii.

După o vreme, „băiatul de aur” a devenit tot mai discret, deși a iubit mereu să fie în centrul atenției planetei. Când și-a dat seama că trupul îl trădează, și-a pregătit o ultimă reprezentație prin care să șocheze lumea. A murit, la doar 60 de ani, uluind prieteni, dușmani, capitaliști, comunișți, oameni și marțieni, credincioși sau atei.

Ironia a făcut să fie îngropat fără inimă. Fanii plănuiau să i-o fure, s-o transforme în sfinte moaște. Tocmai pe-a lui, cel cu inima cât stadionul din Napoli, ce a fost rebotezat după numele său.

Maradona n-a existat! A existat doar o ființă care a trăit toate acestea. Și care ne-a trăit și pe noi, fanii săi. Iar celor care nu l-au văzut niciodată jucând, în direct, nu-mi rămâne decât să le spun: „Nici nu știți ce-ați pierdut!”.