Celebra Madonna a trăit momente ireale, când susținea un concert, pe scena din Londra. Vedeta le-a împărtășit fanilor prin ce a trecut, prin intermediul unei postări pe rețelele sociale. Episodul șocant a avut loc recent, iar fanii vedetei de renume mondial au rămas fără cuvinte când au aflat adevărul, chiar din partea cântăreței.
Madonna le-a împărtășit tuturor ce s-a întâmplat, odată ce se apropia de finalul concertului pe care îl susținea în Londra. Vedeta de calibru mondial s-a înfuriat foarte tare și a făcut o criză atunci când organizatorii au decis să respecte la minut ora stingerii. Concertul a avut loc joi, în incinta Palladium, din capitala Marii Britanii. Organizatorii au întrerupt momentul artistic, pe motiv că s-a depășit ora oficiala la care ar fi trebuit să se încheie spectacolul. Cei din public au avut la rândul lor un șoc atunci când s-a dat stingerea forțată, dar nu și-au părăsit locurile din sală.
Spectacolul din Londra i-a oferit Madonnei motive de enervare, artista acuzând că a fost cenzurată pe scenă. Mai mult, organizatorii au coborât o cortină foarte grea, realizată din metal. Din astfel de considerente, pentru că s-a simțit foarte umilită, Madonna a început să înjure, chiar cât se afla în continuare pe scenă, fără să țină cont că poate fi auzită clar de o sală întreagă.
„Depășisem cu 5 minute ora de stingere de la 11.00 și mai aveam de cântat o piesă, iar cei de la Palladium au hotărât să ne cenzureze coborând cortina de metal care cântărește 9 tone. Din fericire au oprit-o la jumătate și nimeni nu a fost rănit. Mulțumiri tuturor spectatorilor care nu s-au mișcat și nu ne-au părăsit nicio secundă”, a fost mesajul publicat de Madonna, pe contul oficial de Instagram.
Artista și-a ieșit din minți când a văzut ce pățește în fața publicului și a început să înjure pe scenă, adresându-le cuvinte grele organizatorilor. Microfoanele au rămas deschise, de aceea Madonna a putut fi auzită cum spune ”F*ck you, motherf*ckers!”, înjurături pe care le-a strigat celor responsabili de închiderea show-ului ei, potrivit știripesurse.ro.