Mădălina Ghenea, ravisantă în costum de baie. Fiind una dintre cele mai sexy femei din România, actrița i-a lăsat pe fani muți de uimire după ce a publicat câteva fotografii în care ar fi fost imortalizată de către fiica ei. Artista și-a etalat toate formele frumoase ale corpului, în fața camerei. Fotografiile incendiare au răvășit mințile tuturor internauților.
Mădălina Ghenea este pur și simplu fermecătoare. În costum de baie, vedeta în vârstă 35 de ani reușește să marcheze unele dintre cele mai seducătoare apariții în spațiul public. Cu puțin timp în urmă, actrița a făcut publice pe rețelele sociale o serie de fotografii despre care a susținut că au fost realizate de fiica sa. Este vorba despre micuța Charlotte, în vârstă de 5 ani și jumătate.
„Mi s-a spus că postez prea mult viața profesională. Că nu postez lucruri personale. Mai personal de atât nu se poate”, a scris Mădălina Ghenea, în dreptul fotografiilor despre care a precizat că au fost făcute de fiica sa.
Nu este prima apariție a vedetei în costum de baie. În trecut, actrița a mai publicat fotografii în care a apărut în costum de baie într-o piesă sau două, unele mai minuscule, altele cu imprimeuri de tot felul. Cert este că, indiferent de piesa purtată, Mădălina Ghenea reușește să își pună în evidență cele mai puternice atuuri fizice pe care le are.
Imaginile publicate de Mădălina Ghenea pe platforma socială Instagram au fost imediat lăudate de internauții. Vedeta a primit numai mesaje dulci în secțiunea pentru comentarii. Artista a fost lăudată de toată lumea pentru aparițiile sale amețitoare. Și nici nu este de mirare, având în vedere că are un corp de milioane, fără nicio exagerare.
Mădălina Ghenea nu pierde niciodată ocazia de a se etala în cele mai elegante moduri. Recent, modelul a optat și pentru o schimbare de look cu stil nonconformist. Decizia a fost luată în circumstanțele în care artista a împlinit vârst de 35 de ani.
Vedeta a renunțat la suvițele blonde de dinainte și a ales codițele afro. Actrița nu s-a sfiit deloc să poarte cu mândrie noua coafură, completând-o cu extensii, pentru a-și face părul să pară mai lung.
Chiar și așa, Mădălina Ghenea este sexy la fiecare apariție. Plină de senzualitate, artista de renume din țara noastră reușește să își surprindă fiecare formă a trupului într-o manieră care este imposibil să nu dea peste cap fanii.