Ministrul Muncii a propus un nou proiect de lege în ceea ce privesc pensiile și salariile conform căruia pensiile nu vor mai putea fi cumulate cu salariile. Proiectul de lege urmează să ajungă pe masa lui Ludovic Orban.
Ce se întamplă cu pensiile cumulate cu salariile
Proiectul de lege propus de ministrul Muncii, Violeta Alexandru va fi dezbătut în cadrul Guvernului Orban, apoi va fi transmis mai departe către Executiv, acolo unde se va și decide dacă va fi adoptat în mod oficial, au declarat surse oficiale, citate de profit.ro.
”Proiectul este finalizat şi va fi discutat mai întâi între membrii Cabinetului, care vor face observaţii, iar apoi va fi luată decizia cu privirea la promovarea acestuia în mod oficial de către Executiv”, au precizat sursele citate.
Ce se întamplă cu pensiile cumulate cu salariile
Un astfel de proiect de lege care prevede reglementarea cumulării pensiei cu salariul a mai fost propus în luna februarie a anului curent de către doi deputați PNL. Mai mult, atunci proiectul a fost adoptat în secret de Senat și trimis imediat spre dezbatere în Camera Deputaților, care este for decisiv.
Mai exact, propunere legislativă adoptată în Guvernul lui Boc îi pune pe angajați să aleagă între pensie și salariu. În expunerea de motive se arăta că astfel urmau să fie reglate câștigurile exagerate ale celor care, deși au ieșit la pensie, pot cumula salariul cu pensia.
”În sectorul public, avem o categorie aparte de personal, respectiv beneficiarii dreptului la pensie pentru limită de vârstă aparţinând atât sistemului public de pensii cât şi sistemelor neintegrate sistemului public care cumulează pensia cu câştigul salarial …(…) din exercitarea unei activităţi pe bază unui contract de muncă (…) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice, indiferent de modul de finanţare şi/sau subordonare, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale (…). Astfel, aceşti pensionari ajung să aibă lunar venituri în familie care depăşesc cu mult veniturile unei persoane active în câmpul muncii şi care susţin financiar chiar ţinerii, care pot fi angajaţi în sectorul public dacă posturile ar fi vacanţe. În România trebuie să fie încurajată angajarea tinerilor (…) Prezentul proiect duce la o relocare a forţei de muncă din sectorul public către cel privat, ceea ce duce la stabilitatea forţei de muncă din sectorul privat şi diminuarea crizei forţei de muncă…”, se arată în expunerea de motive.