Un loc din România, care l-a fermecat pe Charles, Prințul de Wales, este la un pas de a fi distrus de turiști. „Pur și simplu unii ignoră regulile de bun simț. Se uită la tine când le atragi atenția și merg mai departe“…
Moștenitorul tronului britanic a transmis, recent, un nou mesaj emoționant pentru români, cu scopul ca aceștia să poată trece mai ușor peste restricții, în aceste vremuri de pandemie, și pentru a salva turismul intern.
Alteța Sa Regală îi sfătuiește pe cetățenii României să își cunoască mai bine țara, despre care spune că o apreciază nespus. Viscri – unul dintre cele mai frumoase situri UNESCO, printre puținele, de altfel, este locul din țara noastră care l-a fermecat pe Prinț.
Asaltat în fiecare weekend de mii de turiști, Viscri riscă să își piardă identitatea, sunt de părere localnicii. Mulți săteni își doresc să facă turism, dar spun că îi împiedică, de multe ori, lipsa de bun-simț a vizitatorilor.
„Pur și simplu unii ignoră regulile de bun simț. Se uită la tine când le atragi atenția și merg mai departe“, spun ei.
În acest sens, Prințul Charles, unul dintre cei mai importanți promotori ai turismului românesc, a declarat următoarele:
„De-a lungul anilor, de la prima mea vizită, în urmă cu peste 20 de ani, am ajuns să cunosc şi să apreciez atât de multe lucruri despre România, moştenirea ei istorică unică şi neîntrecuta ei biodiversitate. (…) Am ajuns să cunosc şi să apreciez atât de multe lucruri despre România. Sunt multe locuri de explorat şi turismul intern are un potenţial excepţional de a crea noi locuri de muncă şi de a genera prosperitate până şi în cele mai izolate zone rurale. Îi încurajez deci pe toţi românii să redescopere bogăţiile de necrezut care se află între graniţele admirabilei voastre țări“ – Charles, Prințul de Wales.
Prințul Charles deține mai multe proprietăți în Transilvania, pe care le-a renovat în ultimii 10 ani. Printre acestea se numără și casa din Viscri, județul Brașov.
Această casă reprezintă unul dintre obiectivele turistice ale zonei alături de Biserica Fortificată.