Un tânăr român întors din străinătate a dat lovitura cu o nouă afacere. Pentru el, rețeta succesului a constat în urmarea visului său din copilărie, anume acela de a deveni fermier. Ce legumă a plantat acesta?
Ionuț este tânărul care a decis să se întoarcă din străinătate pentru a-și urma visul, anume acela de a deveni fermier. Zis și făcut. Tânărul și-a deschis firma „Riv Farm Curtici”, care are ca obiect principal de activitatea vânzarea de legume.
Este vorba, mai exact, de varză plată, cunoscută și sub denumirea de Autumn King. Tânărul a cultivat această legumă pe o suprafață de 1.700 de metri pătrați. Ionuț nu s-a rezumat doar la vânzarea unei singure legume. Astfel că, tânărul a decis să planteze vinete și roșii pe o suprafață de 60 de ari.
„Sunt fermier din copilărie. Acesta este al doilea an de când mi-am reluat activitatea”, a mărturisit Ionuț pentru sursa citată.
Citește și: Afacerea cu care un român a dat lovitura. Are mii de clienți pe zi. Oricine ar putea face ca el
Tânărul antreprenor mărturisește că încă din clasa a III-a avea acest vis. Se pare că acesta a avut și un model.
„Mi-am dorit să fiu fermier de când, în clasa a III-a, am vizitat ferma domnului Dimitrie Muscă. Mi-a plăcut atât de mult, încât am decis că vreau să devin fermier. Cu acest gând am plecat în străinătate să economisesc bani pentru a investi în agricultura din țara noastră.
Acum, la 28 de ani, m-am întors și am deschis propria mea afacere, aici, în țară. Astăzi este prima zi când onorez o comandă, am semnat un contract cu un depozit și mă aflu chiar în câmp, la cules de varză plată. Anul viitor, doresc să extind suprafața cultivată cu varză plată cu încă două hectare”, a adăugat tânărul fermier.
Citește și: Cu ce să stropești varza de fluturi în lunile de toamnă. Trucul genial prin care scapi de dăunători
Varza plată se remarcă printr-o serie de caracteristici. Spre deosebire de alte legume, aceasta reușește să se mențină proaspătă timp de mai multe zile după recoltare.
De asemenea, se pare că varza este rezistentă și la condiții de secetă. În plus, fermierii sunt de părere că varza plată rezistă mult mai bine la condiții de stres decât varza obișnuită, ceea ce înseamnă că se pot aștepta la recolte bune chiar și în anii cu condiții meteorologice dificile.