Joi, 12 martie, începe emisiunea Next Star, prezentată de Dan Negru, la ora 20.00. Pentru prima oară printre jurați e Loredana Groza, care va atrage atenția tuturor prin ținuta extrem de provocatoare.
“Eu nu am crezut, în viața vieților mele, că o să existe așa un moment pe scena Next Star”
Loredana Groza, Ștefan Bănică, Dorian Popa. Sunt cei trei jurați în fața cărora vor veni opt concurenți foarte talentați. Concursul are ca miză calificarea în marea fibală, trofeul Next Star, în valoare de 20.000 de euro. Co-prezentatorul emisiunii e Șerban Copoț, care se va afla în culise, așa cum v-a obișnuit, alături de micii concurenți și de părinții lor, mai emoționași ca ei. Cei mai talentați copii din România vor avea parte de un sezon extraordinar. Cei trei jurați, Loredana, Ștefan Bănică și Dorian Popa, au fost extrem de uluiți de talentul micilor concurenți.
“Eu nu am crezut, în viața vieților mele, că o să existe așa un moment pe scena Next Star”, spune Dorian Popa, aflat pentru a cincea oară în fotoliul de jurat, la Next Star.
„A fost excepțional! Nu m-ar mira să te văd executându-l la Cirque du Soleil”
Copiii vor fi minunați, iar cei trei jurați sunt de-a dreptul uluiți. „Vreau să-ți spun, cu toată admirația, că numărul tău poate fi prezentat oriunde în lumea asta. A fost excepțional! Nu m-ar mira să te văd executându-l la Cirque du Soleil – Las Vegas”, a spus Ștefan Bănică.
“A fost copleșitor. Ne-ai topit sufletele și ne-ai făcut să visăm”, spune și Loredana, emoționată.
Și în acest sezon, publicul își va putea alege favoritul, pe care îl poate trimite în finala de popularitate, care pune în joc un premiu în valoare de 5.000 de euro.