Pentru a pune mâna pe banii unui om de afaceri, doi hoți cu antecedente penale au folosit o metodă incredibilă de acrobație. Hoții au scos două pistoale și au strigat ”Jos Poliția”. Ei au reuși să sustragă mai multe bunuri și o sumă frumoasă de bani.
Unul dintre hoți au intrat în locuința omului de afaceri pe ușă și celălalt pe geam, după ce a coborât în rapel pe o funie fixată pe acoperișul blocului. Aceștia au scos două pistoale și au strigat ”Jos Poliția”.
Omul de afaceri nici nu a avut timp să reacționeze în vreun fel până să fie legat și amenințat cu arma de către hoți. Tâlharii, care cel mai probabil au acționat la pont, i-au cerut omului codul seifului. Aceștia, din seif au furat cinci ceasuri și 7,000 de lei. Trei luni mai târziu, organele de poliție i-au prins pe infractori, care au fost reținuți pentru tâlhărie.
Hoții au reușit să sperie de moarte victima, de au folosit pistoale neletale. Paguba totală fiind de 13,000 de lei, potrivit Digi24.
Potrivit comunicatului Poliției Capitalei, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, au pus în aplicare vineri, 4 mandate de percheziție domiciliară în București și în județul Ilfov și au adus pentru audieri doi bărbați suspectați de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.
„Activitățile s-au desfășurat într-un dosar penal în care se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată. Cercetările s-au declanșat după ce, la data de 29 iunie, o persoană ar fi pătruns fără drept într-un apartament din sectorul 2, profitând de faptul că ușa era neasigurată.
Totodată, o altă persoană ar fi pătruns concomitent în locuință coborând în rapel pe o frânghie fixată pe acoperișul blocului. Cele două persoane ar fi imobilizat pe un bărbat care locuia în respectivul apartament, după ce ar fi pretins că sunt polițiști. Cei doi ar fi sustras ulterior bunuri și bani cauzând un prejudiciu estimat la suma de 13.000 de lei”, se precizează în comunicatul Poliției Capitalei.
Poliția informează că, în urma probatoriului administrat, faţă de cei doi bărbați a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore și a fost sesizată unitatea de parchet competentă în vederea propunerii de luare a măsurii arestului preventiv.