Jador a decis că este momentul să facă o schimbare în viața lui. Astfel, artistul urmează să-și construiască casă în afara Bucureștiului, spunând și cum ar vrea să arate locuința sa de lux.
Jador a reușit ca în ultimii ani să aibă mare succes, astfel că a pus bani deoparte, iar recent, acesta și-a cumpărat teren în afara Bucureștiului. Jador a declarat în cadrul emisiunii ”Jador Adevărat” despre cum ar vrea să arate locuința de lux pe care urmează să și-o construiască.
Artistul vrea să impresioneze cu o locuință de lux.
”Mi-am luat un pământ să-mi fac și eu o căsuță așa cum mi-am dorit eu. N-am visat la una mare, dar acum vreau să-mi fac o casă mare. (…) Mi-am luat pământul ăsta pentru că unchiul meu stă acolo. ”, a declarat Jador la Antena Stars.
Cu toate că mai are până când urmează să-și vadă casa așa cum își dorește, artistul a dat detaliile importante pe care le vrea neapărat în locuința lui. Acesta vrea camere cât mai mari, întrucât susține că are mulți prieteni, dar și o familie numeroasă, așadar totul trebuie să fie spațios.
”Vreau un living mare, nu știu cât de mare, dar mare, dormitorul vrea să fie mare și bucătăria la fel de mare, că eu am mulți prieteni și când o să vină la mine n-am loc.”, a mai spus el în cadrul show-ului ”Jador Adevărat” de la postul de televiziune Antena Stars.
Zilele trecute, Jador a avut parte de un eveniment mai puțin plăcut. S-a întâmplat în stațiunea Mamaia, acolo unde s-a ales cu maxilarul rupt, dar și cu dureri de nesuportat. Totul a început de la o tânără care a încercat să-l sărute.
”Mi-am deschis gura să mănânc și eu ceva că n-am putut. De ce credeți? Am cântat aici, la un club în Mamaia și o fata de un 1,50 a încercat să mă pupe pe gură, n-a reușit și când a sărit în sus, mi-a dat cu capul în obraz. M-a distrus. Mi-a rupt obrazul în două, abia mănânc, m-ai distrus. Fato, care ai încercat să mă pupi pe gură mi-ai rupt maxilarul. Din cauza ta o să mă doară o săptămână”, a declarat Jador.
De asemenea, Jador a mai făcut dezvăluiri și despre singura femeie pe care a iubit-o.
„A fost singura pe care am iubit-o. Și am greșit mult față de fata aia, cu atitudinea mea. Nu merita, e o fată de nota zece. Dar eu încă o mai iubesc, cred c-o s-o iubesc toată viața mea. Dar n-o iubesc destul, înțelegi? Oricum când mă îmbăt, mă gândesc numai la ea. Beau un pahar de vin și gata”, a precizat Jador.