Remus Ionuț Dumitrache, sau Jador, după cum este cunoscut în România, este unul dintre cei mai apreciați tineri din noul val de cântăreți de muzică de petrecere. După ce a devenit vizibil la ”Puterea Dragostei”, acesta a lansat hit după hit , astfel că, de când a scos prima sa melodie, se păstrează în primele locuri din trending-ul românesc de pe Youtube. Publicul îl admiră, de asemenea, și pentru caracter, nu numai pentru calitățile vocii, iar printre cei care au avut cuvinte de laudă la adresa lui s-a numărat și o vedetă din showbiz, fostă ispită la Insula Iubirii, care și-ar dori „doi, trei copii cu el”.
Jador provine dintr-o comună din județul Bacău și a urmat cursurile Grupului Școlar ”G.J. Caniciov” Parincea. Potrivit datelor de pe site-ul Ministerului Educației, în perioada liceului, a beneficiat de un program social destinat elevilor care provin din familii cu venituri mici, primind lunar suma de 180 de lei. Astăzi, la 23 de ani, a ajuns să câștige mai mult decât visa și a reușit să-și atragă admiratori prin felul simplu de a fi, dar și prin timbrul său special.
În plus, a ajuns și la inima multor vedete, care îl pun pe repeat atunci când îi ascultă muzica. De asemenea, acesta a ajuns și la inima Biancăi Pop, fostă ispită de la ”Insula Iubirii”. Bruneta s-a filmat în timp ce-și declara admirația față de cântăreț, ba chiar a enumerat și câteva calități pe care acesta le conține, făcând, în final, și o trimitere la o posibilă legătură amoroasă.
„Deci jos pălăria pentru Jador! Talent, numărul unu! Jador, caracter, băiat cuminte finuț. Am vorbit să ne întâlnim, dar și când ne întâlnim i-am zis că îi fac doi, trei copii”, a declarat Bianca.
Fanii așteaptă acum și reacția solistului, curioși dacă îi împărtășește sentimentele Biancăi și dacă, în viitor, ar putea forma un cuplu. Video, aici.