10 mart. 2020 | 12:43

Ismail, cel mai longeviv primar din România. Cum arată comuna după 38 de ani în funcție

Politică
Ismail, cel mai longeviv primar din România. Cum arată comuna după 38 de ani în funcție
Ismail, cel mai longeviv primar din România. Cum arată comuna după 38 de ani în funcție

De aproape 38 de ani, în România, există un primar ales ”pe viață”, mai exact în județul Dâmbovița, la vreo 7 kilometri de Târgoviște, în comuna Doicești. Prima dată când s-a ”urcat” pe scaunul de primar al comunei a fost înainte de decembrie 1989, mai exact în 1982, pe vremea când Nicolae Ceaușescu era „preaiubitul conducător”, iar Ion Dincă, zis Teleagă, era prim viceprim-ministru, al doilea om în guvernul Republicii Socialiste România şi tartore peste administraţia locală.

Ismail, cel mai longeviv primar din România

Este vorba de Mircea Ismail, ajuns acum la vârsta de 74 de ani şi a fost neîntrerupt în fruntea comunei Doiceşti din 1982 încoace. Atunci când a preluat această funcție avea 35 de ani, era membru al Partidului Comunist Român și, o dată la trei luni, răspundea în fața activiştilor de la judeţ despre câți nou-născuţi, câte vaci cu viţel, câte tone la hectar, acum, însă, dă cu subsemnatul în altă parte..la PSD. Membru PSD și cu 34 de ani de când era primar, în 2016, în iunie, a candidat din nou și, culmea a câștigat un alt mandat de primar al bravei comune dâmbovițene, Doicești. Despre activitatea primarului ”pe viață” Mircea Ismail a povestit și Tanti Maria care zâmbește, sfioasă spunând că ”a făcut treabă”, apoi se lasă tăcerea preț de câteva momente, iar ea adaugă: „La început, a făcut treabă. Acum, de ani de zile, nu a mai făcut nimic. Da’ o fi altul mai bun?”

Ismail, cel mai longeviv primar din România. Cum arată comuna după 38 de ani în funcție

Ismail, cel mai longeviv primar din România. Cum arată comuna după 38 de ani în funcție (FOTO: pressone)

Cum arată comuna după 38 de ani în funcție

Ajuns la al 10-lea mandat de edil la alegerile locale din 2016, nimeni nu a reuşit să îl detroneze până acum, astfel că se află de 38 de ani în această funcţie. Ismail a avut mandate pe care le-a câştigat chiar cu peste 70% din voturi. Înainte să ajungă primar, Mircea Ismail a lucrat 17 ani în industrie. Din 1965 a jucat fotbal la Textila Pucioasa pentru o perioadă, apoi a lucrat ca laborant la fabrica din localitate. Când a plecat din industria textilă, dâmboviţeanul era tehnician specialist pe probleme de salarizare. Fost candidat la Primăria Capitalei, Ludovic Orban, liderul PNL, spunea, în 2016, că numai „doamna cu coasa sau doamna cu cătuşele” îl mai pot detrona pe Ismail.

Ismail, cel mai longeviv primar din România. Cum arată comuna după 38 de ani în funcție

Ismail, cel mai longeviv primar din România. Cum arată comuna după 38 de ani în funcție (FOTO: pressone)

„Eu am intrat ca primar la 35 de ani. M-am bătut în cuie, în piroane aici. A fost o perioadă sinusoidală, a fost şi bine, dar şi rău. A fost de muncă! Să nu ai gaze, să nu ai drumuri, să nu ai apă şi iluminat, să nu ai canalizare, nu era deloc simplu. Toate acestea sunt de domeniul trecutului acum. Chiar stăteam şi mă gândeam că e a doua oară când asfaltez toată comuna. Practic, 97% e asfaltată acum pentru a doua oară. Prima asfaltare totală a fost făcută în 1998. Aveam şi eu o pretenţie, să plece oamenii la pâine în papuci”, dezvăluie Mircea Ismail.

După toți acești 38 de ani de primărie, se pare că Doicești-ul nu este așa cum și-a dorit nici Mircea Ismail, dar nici după cum și-au dorit consătenii acestuia, în afara unui parc dedicat domnitorului Brâncoveanu și celor patru fii ai săi, cu toţii canonizaţi de Biserica Ortodoxă Română în 1992, construit de Gabriel Comănescu, a cărui avere era estimată de Forbes la 350-380 de milioane de euro, și președintele CJ Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, care au sponsorizat amenajarea parcului. Comuna este plină de drumurile stricate, blocuri cu aspect de mozaic, pentru că numai unii au avut bani să-şi reabiliteze apartamentele, Casa de Cultură închisă, şi plin de buruienile care năpădesc împrejurimile.

Ismail, cel mai longeviv primar din România. Cum arată comuna după 38 de ani în funcție

Ismail, cel mai longeviv primar din România. Cum arată comuna după 38 de ani în funcție (FOTO: pressone)

„Sunt născut devreme. De ce să mai stau, să vin în baston la primărie? Tineretul trebuie să vină din urmă. Am pe cineva care tot creşte pe lângă mine. A avut şi o funcţie de conducere, a fost viceprimar, e uns cu toate alifiile, ştie proiectare, ştie inginerie”, anunţă Mircea Ismail. El devoalează şi secretul longevităţii sale în scaunul de şef al administraţiei locale: “Totul e să fii om.”, spune primarul

 

Parteneri
Ce a găsit fratele Mădălinei Manole la mormântul artistei, de Crăciun
Redactia.ro
Cum să păstrezi sarmalele proaspete și gustoase timp de 6 luni. Vor fi la fel de bune ca în prima zi
Click.ro
„Ar trebui să spun ultimele cuvinte?” Mesajul trimis familiei de un pasager al avionului Jeju Air, chiar înainte de prăbușire
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
După 2 soții, acum se iubește cu un bărbat! Cum i-au surprins fotografii pe cei doi. Imaginile fac înconjurul internetului / FOTO
Unica.ro
Încă o veste proastă pentru șoferi. Vor plăti mai mult pentru carburant
EVZ.ro
Când vor avea loc alegerile prezidențiale din 2025. A fost stabilit noul calendar
Spynews
Dispar banii cash! Politica fără numerar. Avertisment pentru cei cu bani la saltea
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: "Tot sistemul de protecție al casei e inventat de mine"
Avantaje
LOVITURĂ pentru 5 MILIOANE de PENSIONARI! CIOLACU a CONFIRMAT!
Mediaflux
Când vor avea loc alegerile prezidențiale din 2025. A fost stabilit noul calendar
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Jador și Oana Ciocan s-au căsătorit în secret. Ce rochie de vis a purtat mireasa și pe cine au ales să le fie nași
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro